Clarfon
Clarfon - decembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Social I-ați văzut? Polițiștii îi caută pentru că au folosit cardul bancar al unui făgărășean
, ,

I-ați văzut? Polițiștii îi caută pentru că au folosit cardul bancar al unui făgărășean

foto: IPJ Brașov

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „însușirea bunului găsit”,„efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și  „acces ilegal la un sistem informatic”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Cercetările au demarat după ce un bărbat, în vârstă de 56 ani, din municipiul Făgăraș, a sesizat oamenii legii că a pierdut cardul bancar, iar de pe acesta au fost retrase mai multe sume de bani, fără consimțământul său, informează IPJ Brașov.

Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute și-au însușit pe nedrept cardul, efectuând opt operațiuni de plată la diferite societăți comerciale.

Rahe Invest
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Monumente funerare
UID Fagaras
Reno Depo
Mobila SH
Stand-up Diplomacy Tour

De asemenea, în urma activităților investigativ – operative efectuate în cauză, polițiștii au identificat imagini cu persoanele bănuite de săvârșirea faptelor anterior menționate.

Întrucât, identificarea autorilor nu a fost posibilă, în vederea stabilirii răspunderii judiciare și pentru buna desfășurare a urmăririi penale, persoanele care pot furniza informații cu privire la identitatea autorilor în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
La doi pasi
Monumente funerare
Reno Depo
Stand-up Diplomacy Tour
Amanet King Onix
UID Fagaras
Rahe Invest
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.