Iia Călătoare, sprijinul copiilor și speranța tradițiilor

Povestea Asociației Iia Călătoare a început anul trecut, prin șezătoarea de la Șoarș, unde Ana Borca și Anca Bâtiu s-au cunoscut, s-au plăcut și au rezonat una cu cealaltă. Organizația activează legal din luna aprilie a acestui an, prin care sunt realizate activități pentru a răspândi cultura pur românească moștenitorilor tradițiilor, respectiv copiilor, dar și pentru a le oferi posibilitățile de a ajunge cât mai departe cu ele.

Când s-au cunoscut cele două făgărășence, Ana avea blogul Iia călătoare și era implicată în ShoeBox, o marcă înregistrată din Cluj-Napoca. Prin acest proiect au ajuns să colaboreze și au strâns 100 de cadouri pentru copii din Țară Făgărașului, dar lipsea ceva.

„Rezultatele, desigur, ne-au bucurat, dar cei de la Cluj erau riguroși și nu ne-au dat un feedback prea bun. Atunci am zis cum zice ardeleanul: «bun să fie lucrul, dar să fie lucrul nost». Așa că am făcut lucrul nost, prin Cutiuța Călătoare. Numele a pornit de la cutiuța de pantofi, de la dus la adus, de la dorința de a crea legături între oameni. Ne-am dat seama că vrem mai mult decât o acțiune de caritate, vrem să încurajăm copiii care fac ceva, care depun muncă și se implică în activități. Pe de altă parte am decis să îi încurajăm și pe învățătorii lor, pentru că de cele mai multe ori fac toate acestea voluntar. Prin Cutiuța Călătoare am vrut să creăm contextul în care să producă, să-și expună lucrările, să susțină un spectacol, iar în final să fie răsplătiți prin cadouri”, povestește Anca.

În urma desfășurării mai multor proiecte, au observat cum comunitatea se regăsește și are nevoie de astfel de inițiative, ceea ce a determinat fondarea Asociației Iia Călătoare atât în acte, cât și prin fapte.

Iia Călătoare a organizat activități de educație non-formală pentru copii, care să le stârnească curiozitatea despre cultura și tradițiile Țării Făgărașului.  Prin proiectul Cutiuța Călătoare, au oferit copiilor oportunitatea de a se bucura de lucrurile necesare pentru a își întreține educația și pentru a le răsplăti efortul depus în sensul acesta. De Paști, au reușit să pună un zâmbet pe fețele a 80 de copii prin cadourile strânse din donații, toate lucrurile fiind nou-nouțe.

„Avem credința că se pot întâmpla”

Cutiuța s-a transformat ulterior în Ghiozdănelul Călător, iar astfel povestea a continuat prin Bikeathon – cel mai mare eveniment sportiv caritabil din Țara Făgărașului – unde au strâns 258% din suma propusă. Astfel au reușit să achiziționeze 90 de ghiozdănele pentru copiii care provin din familii cu o posibilitate financiară redusă, dar care vor să învețe. Nu s-au oprit aici și au organizat conexiuni între bunici, părinți și copii prin evenimentele „Uniți în Credință și Tradiție”, organizate în Șoarș și Rodbav, pentru a promova zestrea satelor.

Printre toate aceste evenimente și campanii, Anca Bâtiu și Ana Borca și-au investit timpul și în activități precum Conferința Mama, organizată de Buisness Moms Făgăraș, a cărei cauză caritabilă era Cutiuță Călătoare; dar, și pentru celebrarea zilei de naștere a 25 de copii din satele Țării Făgărașului, care proveneau din familii mari, cu posibilități reduse.

„E nevoie de creare de context, de ideea că împreună putem să facem ceva. Toate evenimentele au fost reușite. De la toate am rămas cu un gând bun. Ghiozdănelul Călător a fost efort, timp investit, energie consumată. Evenimentele «Uniți în Credință și Tradiție» de la Șoarș și de la Rodbav au fost o bucurie, eu fiind din Șoarș, am fost acasă. Am avut multe așteptări întrecute de rezultate și impact. Precum ceea ce se întâmplă în comunitate, cum au receptat copiii inițiativa, ca exemplu fiind grădinița Albinuța, unde există grupa Ștrumfilor. Au avut un atelier în care au făcut lucrușoare pe care le-au vândut într-un târg, probabil părinților lor, și au hotărât să participe cu banii strânși din târg la Cutiuță Călătoare de Crăciun. Pe urmă, de la grădinița Pinocchio, grupa Hänsel şi Gretel, în limba germană, are o serbare în care Moș Crăciun vine să ia cadourile de la copii, ca să le ducă altor micuți. Nu le-am cuantificat și cred că e frumos felul în care binele are modul acesta de a se răspândi, uimindu-te.

În orice caz, nu vrem ca vulnerabilitatea copiilor să fie motivația oamenilor de a ajuta. Am schimbat scopul caritabil pe parcurs, fiindcă, într-un fel, validam niște comportamente care există deja, precum ajutoarele sociale. Nu vrem să facem asta. Vrem să motivăm copiii, să înțeleagă că prin educație își pot depăși condiția. Nu avem așteptări pe cât avem credința, motivația că se pot întâmpla. Nu vrem să facem rost de fonduri din concursuri naționale sau internaționale, cât vrem să adunăm, să coagulăm oamenii ca să înțeleagă că puterea stă în noi, că pic cu pic, putem face ceva. Astfel putem fi exemplele copiilor noștri, putem crește cu ei”, mai spune Anca.

Primaria Soars - Pasti 2024
Agromar
Royall Security
Victoria Federal IFN
curatare tapiterie
Monumente funerare

Din pasiune pentru oameni

Prin energia oamenilor și pasiunea depusă, Iia Călătoare va avea un drum lung, spontan, umplut de dragoste pentru tradiție. Planurile lor de viitor se vor concretiza pe parcursul timpului, luând inițiativă la orice ocazie întâlnită sau dându-le ocazia altora să continue conceptul, potrivit reprezentantelor asociației.

„În general, beneficiari sunt copiii și educația lor, fiind non-formală, prin grupuri ce nu țin de sistemul nostru de învățământ. De curând am cunoscut copii frumoși într-un cătun din Țara Făgărașului, locuit de o populație de etnie romă. Ei au o școală foarte frumoasă, condusă de o doamnă foarte inimoasă. Vrem să le susținem efortul, iar de Crăciun vom merge cu Cutiuța Călătoare la 55 de copii din acest cătun.

Pe de altă parte, mai avem exemplul modernizării Pediatriei (din Spitalul Municipal – n.r.), care nu depinde de noi. Vrem să pictăm pereții acestei noi secții cu implicarea oamenilor cu talentul necesar. Asta o facem în „pași de vals” cu Dăruiește Bucurii, alături de Alex Luca. El vrea să mobileze spațiul din fonduri strânse împreună cu elevii care au participat la Balul Bobocilor. Mergem înainte cu ce am spus de multe ori: dar din dar se face rai”, a adăugat vicepreședintele organizației neguvernamentale.

Cum totul merge către oameni, nu se putea face decât cu pasiune pentru ei. Fondatoarele asociației își dedică timpul și energia din dragoste pentru tot ce au creat prin ea. Au ales să investească în ceea ce înseamnă viitorul unui popor, în copii, care acum sunt mai pregătiți să ducă mai departe aceeași dedicație elementelor ce ne definesc, ce ne întregesc.

„Pentru mine, ceea ce facem e un rol pe care mi l-am asumat. De multe ori noi căutăm rolurile astea sau ne găsesc, vin ele spre noi. Iar rolul acesta l-am îmbrățișat, regăsindu-mă în tot ce se întâmplă din perspectiva de mamă, ajutând copii care n-au avut șansa să se nască în familii care să înțeleagă care e rolul educației, să le transmită normele sociale sau care să îi pregătească pentru societate. La un moment dat, cineva a spus că «dai din ceea ce ai, după care dai din ceea ce ești». Prin Iia Călătoar asta încerc să fac, să dau din ceea ce sunt, ca om, să dăruiesc timp. Eu cu Ana creăm contextul pentru oamenii care rezonează și vor să se implice”, a concluzionat Anca Bâtiu.

Asociația Iia Călătoare leagă oameni și povești prin bucurii și prin altruism, pentru tradiție, viitor și comunitate, crezând în valorile unei societăți românești utopice… momentan.

Ștefania Pică, câștigătoare „Jurnalist pentru fapte bune”

Asociației Iia Călătoare poate fi sprijinită cu donații în contul IBAN  RO90 BRDE 080S V695 6168 0800, SWIFT: BREROBU, deschis la BRD Făgăraș.


Apreciază
Distribuie