Iluzionistul făgărăşean care face numere de levitaţie

Claudiu Constantinescu are 46 de ani şi locuieşte în cartierul Meltea. N-am ştiut mult timp de existenţa şi mai ales de pasiunea sa pentru iluzionism, dar totuşi este cunoscut. Peste hotare şi la Bucureşti. Acolo, iluzionistul Claudiu Constantinescu a dat spectacole de magie pentru cei mai bogaţi oameni. Face asta de 20 de ani şi au fost vremuri în care trăia pe picior mare; o lună plină de spectacole însemna nici mai mult nici mai puţin decât 10.000 euro. Acum, criza se resimte şi în branşa magicienilor, dar mult mai puţin decât în alte domenii. A fost de acord să ne povestească despre viaţa sa, dar nu şi despre trucurile lui. Acelea vor rămâne… imaginaţie.

Cristina Cornilă: Povesteşte-mi puţin începutul, de unde ai învăţat să faci trucurile de magie? Cu aşa ceva nu te naşti!

Claudiu Constantinescu: M-am format la Paris, unde am locuit zece ani, din 1995 şi până în 2005. Am fost acolo la Academia de Magie „George Proust”, unde am cunoscut magicieni celebri, apoi am lucrat în baruri şi cluburi şi îmi câştigam existenţa din spectacole de magie.iluzionist 2

C. Cornilă: Sunt mai gustate la ei decât la noi spectacolele de iluzionism?

C. Constantinescu: Eu zic că prind mai bine în România. Dar pe vremea aia nu ştiam; m-am întors din Franţa cu gândul să plec iar înapoi, dar am cunoscut-o la Făgăraş pe actuala mea prietenă, Dana, şi am plecat la Bucureşti. Am realizat că România s-a schimbat mult, a apărut pătura oamenilor cu bani, al căror client am devenit. Am început să fiu invitat la petreceri private de către cei mai pricopsiţi dintre oamenii capitalei. Aşa am făcut spectacole pentru oameni politici precum Călin Popescu Tăriceanu (pe vremea când era prim-ministru), Crin Halaicu, ambasadorul Irlandei la Bucureşti sau pentru oameni de afaceri ca Ioan Alexandru Ţiriac, familia Voiculescu, Dinu Patriciu, Dan Diaconescu. Am mai făcut spectacole pentru prinţul Şerban Dimitre Sturza, Ilie Năstase, Dinu Pescariu sau pentru firme mari gen Porche România, BMW, Coca Cola…

C. Cornilă: Lucrezi singur sau ai o echipă, o asistentă măcar?

C. Constantinescu: Întotdeauna singur!

C. Cornilă: Ce trucuri faci?iluzionist 3

C. Constantinescu: Fac spectacole cu porumbei, manipulări de monede, bile de biliard, cărţi de joc. Mai fac levitaţie de persoane. Manipulez şi mintea oamenilor câteodată (râde)! În general magia mea se adresează unui grup de 100-200 de oameni, este magie de salon.

C. Cornilă: Sunt curioasă, financiar te împlineşte?Vreau cifre…

C. Constantinescu: Până prin anii 2008-2009 mergea excelent; gândeşte-te că în lunile bune cum ar fi decembrie puteai face şi 10.000 de euro! O lună iluzionist 4obişnuită însemna în bani între 4.000 şi 6.000 de euro. Odată cu criza, a avut şi domeniul ăsta de suferit. Un spectacol de-al meu are 30 de minute. Am calculat că am făcut circa 2.500 de spectacole în 7 ani. Mi s-a întâmplat să am şi câte 8 spectacole pe zi. Preţul minim al unuia pentru copii este 100 de euro, iar pentru corporaţii poate ajunge şi până la 800 de euro. Anul trecut în august a murit tatăl meu şi am avut o perioadă de deprimare, dar acum vreau să revin în forţă cu iluzionismul.

C. Cornilă: Ai cunoscut magicieni celebri?

C. Constantinescu: Foarte mulţi! Amintesc de David Stone, Gerard Majax, Alfa, Dominique du Viviere… şi mulţi alţii, însă de regulă ei sunt cunoscuţi tot în cercurile de iluzionişti.iluzionist 5

Amanet King Onix
Monumente funerare
curatare tapiterie
Brutaria Dragus
Demgy

C. Cornilă: Spune-mi un truc foarte greu sau aproape imposibil de făcut de către tine?

C. Constantinescu: (fără să se gândească deloc) Să-mi păstrez banii pe care-i câştig! În rest, toate trucurile sunt fezabile în anumite condiţii.

C. Cornilă: Pentru un spectacol cu trucuri noi cât ar trebui să repeţi?

C. Constantinescu: Pot să repet şi o viaţă-ntreagă! Sunt un perfecţionist. Dar deja am un repertoriu larg şi mă mulţumesc să le fac pe acestea cum trebuie. Se spune că în viaţă oamenii îşi aleg meseriile, dar uneori şi o meserie poate să aleagă un om şi aşa a fost cazul meu. Fac de 20 de ani iluzionism, iar acum vreau să trec puţin de stadiul spectacolelor şi să construiesc nişte aparate pentru show-urile de iluzionism.

la lansarea unui lant de magazine al omului de afaceri Dinu Patriciu
la lansarea unui lant de magazine al omului de afaceri Dinu Patriciu

C. Cornilă: Există vreo şcoală de pregătire pentru magicieni în România?

C. Constantinescu: Ştiu că e o şcoală slabă de iluzionism în Bucureşti, dar eu n-aş recomanda nimănui să se ducă acolo.

C. Cornilă: Ai un băieţel. Îl vezi magician peste ani şi ani?

C. Constantinescu: Fiul meu, Victor Armand, are 11 luni şi deja sunt mândru de el. Aş vrea să înveţe câte ceva din domeniul ăsta, dar ca meserie de bază l-aş vedea mai repede avocat sau doctor. Să nu înţelegi că am ceva de obiectat când e vorba de iluzionism (hotărât.) Faptul că am devenit magician mi-a permis să duc viaţa pe care mi-am dorit-o, având un program liber şi flexibil, fără şefi sau alte constrângeri şi cu un câştig substanţial. Chiar pot să zic că am trăit la Paris o viaţă boemă fără griji!

la o petrecere organizata de Tiriac Jr.
la o petrecere organizata de Tiriac Jr.

C. Cornilă: Mulţumesc pentru sinceritate şi timp! Acum la final, îmi dezvălui cum se face un truc, unul simplu?

C. Constantinescu: (zâmbeşte) Poate altă dată!!!

 

 


Apreciază
Distribuie