În loc de bun rămas!

Cea mai bine organizată ediţie a Zilelor Făgăraşului! Aşa au catalogat-o localnicii, după cele patru zile festive. Deşi vremea a ţinut morţiş să fie instabilă, deşi sonorizarea le-a dat bătăi de cap artiştilor, deşi muzeul s-a vizitat anul acesta pe bani, toate au fost doar amănunte.

Esenţialul a constat în buna dispoziţie pe care au simiţ-o publicul de la concerte, turiştii veniţi de aiurea şi comercianţii care şi-au vândut marfa.

Aseară un foc de artificii a pus capăt sărbătorii dedicată Făgăraşului şi Cetăţii sale. Înaintea lui, Iris s-a reunit pe scena de la Făgăraş. La propriu, după ce formaţia îl pierduse pe solistul Cristi Minculescu. Cu în seară înainte cântaseră La Sibiu, cu o săptămână în urmă, La Victoria. Tot reuniţi.

Minculescu şi-a pierdut din tonusul artistului de altă dată, dar rămâne o valoare. Muzicală. A urcat pe scenă cu mâna în gips. A cântat în pantaloni de trening. Şi totuşi, a fost rock autentic, indiferent cum l-a făcut.

Cei de la Iris au filmat pentru un videoclip în timpul concertului de la Făgăraş.

Iris a mai cântat de multe ori la Făgăraş, atât la Zilele oraşului, cât şi la alte tipuri de evenimente.

Cu o seară înainte, sâmbătă, Delia şi cu neconvenţionalitatea ei au fost punctul forte al serii. Din păcate, seara a fost mohorâtă – meteorologic vorbind – şi multe lume a fugit din oraş la primii stropi de ploaie din acea seară.

Proaspat Alb
Demgy
Spalatoria GPC
JTTI
Amanet King Onix
curatare tapiterie
Agromar
Monumente funerare

Comercianţii au fost numeroşi în acest an, de la artişti într-ale ceramicii de Horezu sau într-ale cioplitului în lemn, până la ,,artişti” într-ale pălincii tradiţionale româneşti. Toţi au primit spaţiu, fie în parcarea Cetăţii, fie în curtea interioară care înconjoară incinta castelului. Au fost din toată ţara. În aceeaşi curte au ,,muncit” pe brânci timp de patru zile nişte fierari nemţi, îmbrăcaţi în port de epocă. Lumea s-a adunat buluc să vadă meseria de altă dată.

În ce priveşte Muzeul ,,Valer Literat”, acesta a fost deschis în fiecare noapte până la ora 12.00. Muzeografi şi voluntari au făcut ca totul să meargă strună. Cu acest prilej, mulţi dintre localnicii care nu au mai intrat în el după modernizare, au făcut-o în cele patru zile de festival, laolaltă cu străinii de Făgăraş.

Au ieşit uluiţi după cel puţin două ore petrecute prin sălile de expoziţie. Circuitul a fost neaşteptat de frumos şi de bine pus la punct – au considerat vizitatorii – care de-a lungul sălilor au admirat fiecare vitrină în parte, fiecare armură, fiecare jilţ de apocă. Încăperile au prins grai, datorită boxelor cu muzică clasică, iar pe alocuri au fost montate inclusiv ecrane cu diverse prezentări, cum ar fi de pildă mitul Fecioarei de Fier.

Galerie foto, aici

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie