Interviurile Super FM – Adina Roşca

Adina Rosca

Adina Rosca

Adina Roşca este născută în 30 octombrie 1988, a făcut cursurile gimnaziale la Şcoala Generală Nr. 2 din Făgăraş, apoi cursurile liceale la Colegiul Naţional „Radu Negru”, iar facultatea de Tehnică Dentară a terminat-o la Târgu Mureş. De câţiva ani este realizator TV şi cântă cu mândrie, oriunde în ţară, cântecul din Ţara Făgăraşului.

Diana Gribincea: Adinuţa, deşi noi două am fost colege 12 ani, aş vrea să le spui cititorilor noştri cum a fost copilăria ta – pe drumul muzicii?

Adina Rosca
Adina Roşca

Adina Roşca: Am avut o copilărie deosebită, am manifestat pasiune pentru muzică dintotdeauna. Îmi aduc aminte că am abordat amândouă diferite stiluri muzicale, dar am realizat că ne regăsim în cântecele noastre, cântecele populare autentice. Domnul director Ionel Negrilă, pe atunci profesor de muzică, a avut un impact foarte mare asupra mea şi, mai mult, m-a îndemnat să păşesc cu încredere pe acest tărâm al muzicii populare. Am activat la corul Şcolii Generale Nr. 2, „Corul Cristal” şi atunci am făcut cunoştinţă cu un studio de înregistrări şi ştiu că în perioada aceea am imprimat prima mea piesă solo şi se numea „Somn uşor”.

D.G.: La începutul carierei tale ştiu că ai avut o pasiune foarte mare pentru portul de la Drăguş. De unde?

A.R.: Am fost foarte norocoasă pentru că, la vârsta de 15 ani, am întâlnit-o pe domnişoara doctor Cornelia Radocea, o îndrăgită interpretă de muzică populară din Ţara Făgăraşului şi, mai mult de atât,  mi-a fost dascăl la câteva ore de canto. La îndemnul dânsei, am abordat acest port popular, iar datorită lui, m-am făcut remarcată şi la Şcoala Populară de Arte din Târgu Mureş, unde am fost eleva doamnei profesor Dorina Oprea. Vreau să fac o paranteză aici şi să vă povestesc că, oriunde în ţară, când pomenesc de Făgăraş, oamenii îmi aduc la cunoştinţă că au vizitat locurile noastre extraordinare şi au fost plăcut surprinşi de Cetatea Făgăraşului, Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, portul din Drăguş cu pălărie şi ciucur şi Fecioreasca fetelor de la Crihalma. Deşi acum locuiesc la Bucureşti, asta mă face să fiu mândră că-s făgărăşeancă şi ştiţi voi cântecul ăla: „Pe unde mă duce valu/ Mă cheamă la el Ardealu”.

D.G.: De câteva luni ai lansat primul tău album care cuprinde melodii autentice. Ce ne spui despre el?

A.R.: Vă pot spune că acest album „Bate vânt, mi-aduce dor”, cuprinde 18 piese orchestrate de „Doina Gorjului”, dirijor Marcel Parnica, o parte făgărăşenii le cunosc deoarece le-am cântat la tot felul de evenimente. Sunt şi cântece noi, majoritatea compuse de Mariana Şandru, sper să fie pe placul tuturor deoarece am pus mult suflet în tot ceea ce am făcut.

Adina Rosca
Adina Roşca

D.G.: Acum câţiva ani ai avut o colaborare cu Robert Târnăveanu. Cum te-a ajutat?

A.R.: Am numai cuvinte de laudă la adresa lui Robert deoarece şi el mi-a fost o perioadă mentor. M-a sfătuit să nu fac rabat de la calitate şi compromisuri şi mereu mi-a spus să perseverez în muncă, să realizez ceea ce mi-am propus. Am înregistrat în duet cinci melodii care, bineînţeles, se regăsesc şi pe albumul meu.

JTTI
Spalatoria GPC
Monumente funerare
Florian Shaorma
curatare tapiterie
Firma servicii renovare

D.G.: Ce colaborări ai mai avut?

A.R.: Am legat o prietenie frumoasă, dar şi o colaborare, cu Elena Merişoreanu, căreia îi voi fi mereu recunoscătoare pentru ajutorul acordat. De curând am înregistrat o melodie în duet „Sunt româncă de la Mărginime”. O altă colaborare, sper eu fructuoasă, o am cu logodnicul meu, Cătălin Călbează, iar amândoi reprezentăm cu cinste Ţara Făgăraşului.

D.G.: Care sunt planurile tale de viitor?

A.R.: Dacă mă ajută Dumnezeu, sper ca în câteva luni să le prezint tuturor iubitorilor de folclor patru cântece noi.

D.G.: Un gând pentru cititorii ziarului „Bună Ziua Făgăraş”.

A.R.: O îmbrăţişare mare, mare încât să cuprindă toţi făgărăşenii, oriunde s-ar afla ei, gânduri bune, urări de sănătate şi să ne întâlnim la cât mai multe chefuri, să cântăm şi să petrecem împreună. Toate cele bune!!

 

(interviu realizat de Diana Gribincea)


Apreciază
Distribuie