Ionel Ganea, transportat de urgență de la Judecătorie la Spitalul Făgăraș

foto: digisport.ro

EXCLUSIV | Ionel Ganea a fost transportat de urgență la spital, marți, după ce i s-ar fi făcut rău în sala de judecată. În timp ce cadrele medicale spun că este posibil să fi făcut o criză de epilepsie, martorii spun că ar fi fost în stare ebrietate. Un echipaj al Jandarmeriei a intervenit la fața locului.

UPDATE: Ganea e bine și spune că nu era beat și nu urmează niciun tratament pentru epilepsie! Declarația lui completă, aici.

Fostul fotbalist a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Făgăraș, după ce ar fi leșinat. Incidentul a avut loc în jurul orei prânzului, în sediul Judecătoriei Făgăraș unde se afla la un proces în care avea termen.

„Este vorba de fostul fotbalist Ionel Ganea. Avea o calitate într-un proces acolo și i s-a făcut rău în sala de judecată. Colegii noștri au făcut loc să intre ambulanța, el a fost preluat și dus la spital. Din câte am înțeles, își revenise când a ajuns ambulanța, dar l-au luat pentru investigații amănunțite”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, Ionuț Zaharia.

Martorii spun că Ganea părea a fi consumat băuturi alcoolice și că ar fi iscat un scandal la ieșirea din sediul Judecătoriei, iar doi avocați ar fi încercat să îl liniștească.

Salco
Copy Center TMF

Pe de altă parte, medicii confirmă leșinul din instanță și bănuiesc că ar fi vorba de o criză de epilepsie.

„E vorba de o persoană de sex masculin, cu stare de agitație, posibil criză de epilepsie, cu marcă traumatică pe limbă și buze (specifică persoanelor epileptice și celor care leșină – n.r.). Pacientul a fost transportat la Spitalul Făgăraș, asistenta spune că nu a simțit să fi avut halenă alcoolică. El nu a declarat nimic, iar ea nu a simțit nimic”, ne-a declarat managerul Ambulanței Brașov, David Levente.

Ionel Ganea a mai fost suspectat în trecut de epilepsie, în vremea când era jucător și existau zvonuri că atacantul joacă pe semnătură, însă el a negat mereu.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie