„Izvorul Tămăduirii”, sărbătoarea închinată Maicii Domnului

În prima vineri după Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul aminteşte de vindecarea unui orb, minune săvârşită de Maica Domnului la un izvor de lângă Constantinopol.

Potrivit tradiției, Leon cel Mare, pe când era neîncoronat, a întâlnit un bătrân orb. După ce a discutat cu acesta despre Dumnezeu şi Învierea Mântuitorului, orbul i-a cerut să-i dea apă şi să-l duca în cetate.

Leon a căutat mult un izvor, dar nu a găsit. Atunci i s-a descoperit Maica Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

Leon a făcut întocmai. În pădure a găsit izvorul, ia potolit setea orbului şi l-a spălat pe faţă, dăruindu-i lumină ochilor.

Agromar
Monumente funerare
curatare tapiterie
Moveos

Când a ajuns împărat, Leon a ridicat o biserică în locul vindecării şi a închinat-o Maicii Domnului pentru minunea săvârşită.

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constantinopol (Istanbul) este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din oraş.

După Liturghia care se oficiază de Izvorul Tămăduirii , în bisericile ortodoxe urmează slujba de sfințire a apei. Credincioşii iau apa sfinţită pentru vindecarea de bolile sufletești şi trupești.


Apreciază
Distribuie