La categoria sa de vârstă şi greutate, un sportiv făgărăşean a ajuns numărul III în ţară

Un făgărăşean deţine medalia de bronz la judo, la nivel naţional, din weekend-ul trecut. Medaliatul va participa din această postură la Cupa Europei la judo pentru cadeţi, care se va desfăşura în luna mai la Cluj Napoca.

Liviu Iarca este înregimentat la CSM Făgăraş, avându-l ca instructor pe Dragoş Ioan Vichente. Sportivul a participat în perioada 6-8 februarie la Craiova, la Campionatul Naţional de judo, juniori II, U18.

,,Clubul Sportivi Municipal Făgăraş a fost reprezentat la Craiova de doi sportivi: Valentin Vâja la categoria 60 kg şi Liviu Iarca la categoria +90 kg. Cei doi s-au calificat la faza pe zonă de la Deva, unde au participat 14 judeţe. În ce priveşte faza naţională de la Craiova, trebuie să spunem că au participat câte 18 sportivi pentru fiecare categorie de greutate. Sâmbătă au intrat în luptă cei de la categoria 46 kg şi până la categoria 66 kg inclusiv. Duminică au concurat cei de la categoria 73 kg şi până la categoria 90 kg”, explică antrenorul Dragoş.

Din păcate pentru Vâja, acesta nu a terminat sâmbătă decât pe locul VII. El a pierdut primul meci în faţa unui sportiv din lotul olimpic, după care a intrat în recalificări, a câştigat două partide, dar în trurul trei a pierdut meciul.

Amanet King Onix
Proaspat Alb
Brutaria Dragus
Logiscool
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Liviu Iarca a câştigat uşor primul tur. În trurul doi a dat piept cu campionul de anul trecut al categoriei şi a pierdut la puncte. Intrând în recalificări, a câştigat trei meciuri consecutive şi a urcat pe podium.judo 2

Judokanul Liviu Iarca va deţine medalia de bronz la categoria sa vreme de un an până la următorul campionat naţional. Până atunci, însă, se va număra printre participanţii de la Cupa Europei (Cluj Napoca), din această primăvară.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie