Star FM - TOP Header
Clarfon - decembrie
Clarfon
Acasă Social Laborator de informatică dotat de Kaufland

Laborator de informatică dotat de Kaufland

Kaufland România a dotat un laborator de informatică dintr-un liceu făgărăşean. Este vorba de Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca”, ce a devenit de vinerea trecută posesorul a 30 de calculatoare şi echipamente-accesorii, pe care vor lucra de acum încolo elevii de la profilul real.

La scurt timp după ce retailerul a deschis hypermarket-ul din oraşul nostru, au început să aibă loc şi sponsorizări către diverse instituţii locale.

Atenţia companiei a fost îndreptată către unităţile de învăţământ, astfel că în primul an de funcţionare Kaufland a sponsorizat cu materiale didactice grădiniţa ,,Voinicelul” din cartierul Tudor Vladimirescu, apoi în al doilea an a făcut o donaţie în mobilier şi rechizite către Liceul Teologic ,,Constantin Brâncoveanu”, iar în a treia campanie a ales să sponsorizeze Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca”.

Vinerea trecută, în semn de mulţumire pentru cele 30 de calculatoare, elevii şi profesorii Colegiului au pus la cale un scurt moment festiv în sala de sport a liceului, la care au luat parte, pe lângă directorul Kaufland Făgăraş – Dan Pulţea, directori şi profesori din alte unităţi de învăţământ de pe raza Făgăraşului, precum şi primarul municipiului.

DSCN9289

La doi pasi
UID Fagaras
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Stand-up Diplomacy Tour
Amanet King Onix
Rahe Invest
Florian Shaorma
Reno Depo
Mobila SH

Asistenţa a avut un program format din muzică şi scenete de teatru. Directoarea Colegiului, prof. Corina Drăgoiu, şi-a arătat aprecierea faţă de donaţia companiei.

Kaufland este o divizie a concernului german Schwarz-Gruppe. Strategia companiei este diferită de cea a competitorilor săi direcţi: Kaufland este primul lanţ de hipermarketuri care a intrat în oraşele mici din România, cu 25.000-40.000 de locuitori, în condiţiile în care competitorii săi Carrefour, Real, Auchan şi Cora ocolesc localităţile cu mai puţin de 100.000 de oameni.

(Cristina Cornilă)

DSCN9288
DSCN9293

Kaufland 2DSCN9295


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
UID Fagaras
Monumente funerare
Mobila SH
Stand-up Diplomacy Tour
La doi pasi
Reno Depo
Rahe Invest
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.