Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon 2
Acasă Țara Făgărașului Localnicii din Nou Român sărbătoriţi de moldoveni şi maramureşeni

Localnicii din Nou Român sărbătoriţi de moldoveni şi maramureşeni

Locuitorii din Nou Român, comuna Arpaş, au primit vizita Muzeului Astra din Sibiu. Întâlnirea a avut loc duminică, 1 decembrie, când, în debutul evenimentelor corul Bisericii din Arpaşu du Sus, condus de Aurelia Dobrilă şi Maria Nan, au pregătit un festival de colinde tradiţionale specific sărbătorilor de iarnă. 
Primarul comunei Arpaş, Constantin Văcariu, spune că două grupuri din Bacău şi din Maramureş, aflate într-un parteneriat cu Muzeul Astra din Sibiu, au ales să vină la Nou Român anul acesta în cadrul proiectelor lor comune. „Oaspeţii noştri au fost primiţi cu multă bucurie de către localnici, chiar în curtea muzeului „Dr. Gheorghe Telea” din Nou Român. Muzica de fanfară, cu trompete, tobe şi saxofoane, dar şi specificul tradiţional din zona Bacăului ne-au oferit momente unice şi de sărbătoare. Nu mai vorbesc despre grupul de colindători din Maramureş care au avut o vestimentaţie deosebită şi o tradiţie impresionantă”.
Colindătorii au fost răsplătiţi de localnici cu gustări, prăjituri, cozonaci şi cu voia bună specifică românului, timpul petrecut împreună dând tuturor plăcerea şi bucuria de a trăi româneşte o zi naţională.
„Ne gândim pe viitor la mai multe proiecte culturale în zona noastră, de altfel o zonă unică în felul ei. Trebuie să aduc şi mulţumiri Muzeului Astra că au adus aceste grupuri de colindători în zona noastră, iar cele 3 ore vor rămâne în amintirea localnicilor pentru mult timp de acum înainte”, a mai spus primarul din Arpaş.
Prezenţa colindătorilor în comunitatea Nou Român face parte dintr-un proiect al Muzeului Astra din Sibiu în colaborare cu alte Muzee şi Ansambluri populare din ţară, cadrul evenimentelor desfăşurându-se tot în muzee, dar care nu au o popularitate foarte mare.
(Alexandru Socaciu)

Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
Apartamente si garsoniere
Joy Fashion Outlet
MCG Betoane
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Reno Depo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Frizeria verde
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Firma renovare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.