Locuri de veci pentru toate buzunarele

În Cimitirul Vechi din Făgăraş nu mai poţi arunca un ac. Nu există niciun loc liber, iar dacă ar fi existat, preţurile erau piperate. Sunt în schimb din belşug locuri care aşteaptă să fie vândute în Cimitirul Nou. Administratorul cimitirelor, părintele Vasile Onciu, spune care sunt preţurile:

 ,,Pentru Cimitirul Vechi nu mai avem locuri, dar dacă se creează undeva sau dacă sunt din acelea plătite numai pe 7 ani şi din neglijenţă sau din imposibilităţi nu au putut să le plătească până acum, taxa este de 1.000 de lei. În cimitirul nou avem pe categorii în funcţie de poziţia în care se află locurile respective, începând de la 1.000 de lei. După 80 de metri urmează un alt grup de 800 de lei, după încă 80 de metri de 600 de lei, şi după încă 80 de metrii, chiar în capul cimitirului, cu 400 de lei.”

În Cimitirul Nou de pe Şoseaua Combinatului nu există probleme cu locurile de veci până în 2063! Adică, 50 de ani de acum încolo, făgărăşenii vor avea unde să-şi îngroape morţii. Suprafaţa totală a cimitirului este de 46.000 mp, existând în total 2.000 de locuri de veci. Tot administratorul cimitirelor a anunţat că există o taxă anuală de 10 lei pe fiecare loc de veci. Această sumă este necesară pentru îngrijirea, amenajarea şi administrarea cimitirelor.

Primaria Soars - Pasti 2024
Brutaria Dragus
curatare tapiterie
Agromar
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb

 


Apreciază
Distribuie