Medalii internaţionale la karate

Sportivii cluburilor de karate din Făgăraş au reuşit să obţină două medalii la Cupa Internațională de Karate SKIF ce a avut loc în Italia, la Castel D’Ario.

„La această competiție au participat peste 200 de sportivi din 7 țări (Italia, Belgia, Bosnia, Cehoslovacia, Serbia, Slovenia și România). Lotul care a participat din partea Comisiei Naționale SKI din cadrul FRK a fost format din 9 participanți din patru cluburi: Cătălin Bucur, Ioan Rîmbeţ, Ionel Novac, Cristian Iosipescu, Marius Bucur, Silviu Lungu, Cătălin Lupe, Andrei Novac şi Alexandru Măzăreanu de la ACS Bukyo Brăila”, a transmis Radu Munteanu, secretar în cadrul SKIF.

Cătălin Bucur şi Ionel Novac au făcut parte din brigada de arbitraj, iar antrenorii lotului au fost Ioan Rîmbeț – kata şi  Cristian Iosipescu – kumite. Premiile obţinute de făgărăşeni au fost locul II la proba de kata prin Ioan Rîmbeţ şi locul III la proba de kumite echipe seniori, prin Cristian Iosipescu, Marius Bucur, Silviu Lungu, Cătălin Lupe şi Alexandru Măzăreanu.

„Competiţia a fost una destul de grea, s-a luptat pe cinci spaţii de luptă. La kata locurile I şi III au fost obţinute de sportivi din Italia. Peste câteva zile împlinesc o frumoasă vârstă, iar poziţia a doua este cel mai frumos cadou pentru mine”, a declarat Ioan Rîmbeţ.

Proaspat Alb
Isoplus Special - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
Monumente funerare

În 15 februarie, o delegaţie de 50 de antrenori şi sportivi va pleca la Maribor (Slovenia), unde va participa la o altă competiţie importată. Aceste concursuri sunt pregătitoare pentru Campionatul European de Karate SKIF care se va desfășura în perioada 9-11 mai 2014 la Dresda, Germania.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie