Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie, sărbătoare cunoscută în popor și ca Sânziene sau Drăgaica.
Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Părinții săi, preotul Zaharia și Elisabeta au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, lucru rușinos în rândul poporului evreu în acea vreme. Dar cei doi s-au rugat neîncetat, iar îngerul Gavriil l-a anunță pe Zaharia că rugăciunea a fost ascultată și că Elisabeta îi va naște un fiu căruia îi va pune numele Ioan. Și toate s-au întâmplat întocmai.
Cât despre Sânziene, în credința populară ele erau considerate a fi nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Sânzienele sunt zâne bune, dar ele pot deveni şi rele, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş. Acest obicei este practicat încă în satul Boholț.
De asemenea, în multe sate din sudul Transilvaniei, localnicii obișnuiesc încă să pună la porți cruci făcute din florile de sânziene.
foto: Ilarion Birsan
