Nu tai ambrozia? Primăria poate intra pe terenul tău, apoi te pune la plată. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, completările la Legea privind combaterea ambroziei prin care proprietarii de terenuri sunt obligaţi să distrugă planta în maximum 15 zile de la avertisment.

Astfel, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale, proprietarii sunt obligaţi să folosească tratamente de combatere a ambroziei.

În caz contrar autorităţile vor interveni pe terenuri pentru a le curaţă, iar toate costurile vor fi suportate ulterior tot de proprietarii sau deţinătorii terenurilor.

JTTI
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti
curatare tapiterie
Proaspat Alb
Brutaria Dragus

„Și autoritățile locale acum, după modificare a legii, pot să acționeze în acest sens, urmând ca plata să o facă proprietarii de terenuri. Noi facem în continuare un apel, pentru că știm că din punct de vedere al sănătății publice, ambrozia este un factor determinant și inconvenient pentru ce înseamnă bronșitele, astmul și alte probleme care pot să apară din punct de vedere al sănătății și sperăm să înțeleagă atât proprietarii particulari, cât și persoanele juridice că trebuie stârpită această ambrozie, care este foarte periculoasă pentru noi, pentru fiecare care suntem mai sensibili”, a spus directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, pentru Radio România Brașov.


Apreciază
Distribuie