Oaspeţi francezi la Cercul Militar

Cadre militare franceze în rezervă şi retragere vor veni în vizită la Cercul Militar din Făgăraş, sâmbătă 31 mai. Potrivit plutonierului adjutant Eugen Herki, vizita francezilor în oraşul nostru are mai multe scopuri.

Pe lângă vizita protocolară la garnizoana din Făgăraş, francezii vor să descopere cât mai multe lucruri legate de tradiţiile şi obiceiurile românilor.

Pentru acest lucru, Eugen Herki şi-a mobilizat elevii de la grupa lui de dansuri. Aceştia se vor îmbrăca în hainele tradiţionale româneşti şi îi vor aştepta pe francezi la Cercul Militar cu pâine şi cu sare.

O formaţie din Cincu, Atlas M, va interpreta live, în deschiderea evenimentelor, imnul de stat al României şi, în cinstea oaspeţilor, imnul Franţei. Apoi, francezii vor lua parte la un spectacol de dansuri şi obiceiuri tradiţionale, după care vor fi invitaţi să guste din mâncărurile româneşti.

JTTI
Florian Shaorma
Firma servicii renovare
Proaspat Alb
Moveos
Victoria Federal IFN
Demgy

Organizatorii îi vor servi, printre altele, cu sarmale, smântână şi mămăligă. Tot Eugen Herki a făcut şi precizarea că evenimentul are loc prin găzduirea comandantului centrului de la Făgăraş, col. dr. Stelian Pantazi, iar printre oaspeţii de seamă se vor afla col. Titus Oană şi col. Gheorghe Sava.

Mai multe detalii despre eveniment veţi putea afla din ediţia viitoare a ziarului Bună Ziua Făgăraş.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie