Ovidiu Popa, safari în Africa

Visul oricărui vânător este să ajungă măcar o dată-n viaţă în sălbăticia unui safari african. Ovidiu Popa, consilierul local şi-a împlinit visul, a trăit zece zile printre zebre, antilope, şacali, bivoli şi facoceri africani şi s-a ales cu cel puţin douăzeci de trofee din expediţia asta. A fost cazat împreună cu un prieten din Oradea într-un bungalou în mijlocul sălbăciei, unde cea mai apropiată comunitate umană era la două ore de mers cu maşina. A vânat după pofta inimii de dimineaţa şi până seara şi a avut parte de cea mai uimitoare expediţie de vânătoare din viaţa sa.

Cu armele în avion

Pregătirile pentru vacanţa de vis au durat ceva vreme. Pentru o partidă de vânătoate te duci cu armele de acasă; dar nu vă imaginaţi că vă puteţi prezenta cu ele la îmbarcarea în avion ca şi cu orice alt bagaj!

„Ferma de vânătoare unde am fost cazaţi ne-a trimis înainte invitaţii de vânătoare. Pe baza lor, Poliţia Braşov a eliberat un permis european de armă de vânătoare şi un document de intrare în afara spaţiului comuniar. Singura companie de zbor care ne-a permis să ne îmbarcăm cu armament cu tot a fost Lufthansa, iar avionul l-am luat de la Budapesta, via Frankfurt şi apoi Johannesburg. De acolo am luat alt avion mai mic până într-un oraş Kimberley, iar după alte două ore de mers cu maşina am ajuns la ferma din sălbăticie. Am luat de acasă două arme blaser de două calibre diferite, respectiv 300 WSM şi 270 WSM short şi câte 60 de cartuşe de fiecare calibru”, îşi începe povestea aventurierul.

Vânătoare zi lumină

În cele zece zile petrecute în inima deşertului, vânătoarea a fost principala activitate. De când se crăpa de ziuă, cei doi români se suiau în maşini de teren prevăzute cu grilaje de protecţie şi, însoţiţi de băştinaşi, intrau pe imensele fonduri de vânătoare privată de 7.000 – 10.000 hectare fiecare.

„Ne sculam la 6.00 dimineaţa şi plecam în căutare de zebre, antilope, şacali sau facoceri. Pe la 11.00 ne întorceam la bungalou din cauza căldurii, iar după-amiaza ne luam din nou armele şi ieşeam în săbăticie. Erau vreo zece inşi negri care ne însoţeau şi care nu ne dădeau voie să coborâm din maşini decât după ce se asigurau ei că animalul era mort. Exemplarul rănit, dar neomorât, era urmărit până când îl împuşcam”, spune vânătorul.

Din cele 120 de cartuşe cu care a plecat din România, Ovidiu Popa, n-a consumat mai mult de 30. Dovadă că este un bun vânător şi nu de puţine ori muniţia care ieşea de pe arma ţevii se împlânta direct în trupul vreunui animal. S-a ales cu vreo douăzeci de prăzi, una şi una, ale căror treofee le va avea cât de curând în salonul personal.

Trofeele trimise la Viena

Nu vă imaginaţi că a părăsit continentul african cu o desagă de coarne la pachet. Trofeele sunt curăţate, conservate de personalul fermei din deşert şi în cele din urmă îi vor fi livrate par avion noului proprietar de drept. Ele vor fi trimise doar până la Viena, Austria fiind singura ţară din jurul României care permite astfel de livrări. De acolo le va ridica Ovidiu Popa.

Trofeele nu au costat tocmai o avere; dar trebuie să luăm în calcul că fiecare exemplar împuşcat se taxează. Un trofeu de bivol african sau unul de leu costă de ordinul miilor de euro, iar antilopa mică este cea mai ieftină şi începe de la 20 de euro, în funcţie de mărimea trofeului. Ovidiu Popa spune că nu a aruncat banii pe cele mai costisitoare exemplare.

Poate că preţurile sunt considerate piperate de cei care nu sunt vânători! Însă lui Ovidiu Popa nu-i par deloc aşa: „tarifele sunt chiar mai ieftine decât la noi în ţară. Vă dau nişte exemple; un trofeu mare de cerb la noi valorează 3.000 euro, unul de urs între 5.000 şi 10.000 euro.”

Groapă de diamante

Pentru câteva ore în expediţia sa africană, Ovidiu Popa a făcut şi pe căutătorul de diamanate. De dragul distracţiei, că de-ar fi găsit cu adevărat diamante, cine ştie dacă mai era azi la Făgăraş să ne povestească!

La plecarea din safari, cei doi români s-au oprit în oraşul Kimberley să viziteze încă un lucru pe care nu-l mai văsuseră până atunci: cea mai mare groapă de diamnate de pe continent. Avea 2 kilometri adâncime şi sute de galerii. În vremurile când căutătorii de diamante stăpâneau lumea, comerţul şi schimburile, aceştia săpaseră cu mâinile toată groapa.

Cu multe impresii n-a prea rămas despre Africa de Sud, pentru că timpul petrecut acolo a fost între vânat şi mai puţin între oameni. „Dar pot vă spun însă că în Africa albul stăpâneşte şi negrul este slugă!”

Foarte greu de convins în a vorbi despre vacanţele sale (pesemne că nu vrea să semene cu Radu Mazăre), Ovidiu Popa spune că deşi a văzut multe ţări sau continente, una dintre cele mai frumoase deplasări a fost aceasta din urmă. A mai văzut de-a lungul vremii ţări îndepărtate precum Cuba, Mexic, Republica Dominicană, Japonia sau Australia. Toate au avut farmecul lor, dar ca Africa… niciuna. Deşi, tot el mărturiseşte că Africa e o ţară săracă, unde populaţia primeşte 20-30 de dolari salariu pe lună.

Pasionat de vânătoare din vremea copilăriei

De 8 ani consilierul local este vânător cu acte-n regulă. Figurează printre membrii a două asociaţii de vănătoare, una cu sediul la Făgăraş, alta în zona Dejaniului.

Palmaresul său numără trofee variate, dar cel de care este cel mai mândru este un trofeu de cerb lopătar de 4,5 kg pe care l-a vânat în Arad şi pentru care a luat trofeul de aur.

Mai este mândru de un trofeu de cerb carpatin împuşcat la Târgu Secuiesc şi doi urşi vânaţi la Cincu şi Agnita.

Până la Africa de Sud mai făcuse o singură partidă de vânătoare în afara ţării, în Ungaria cu doi ani în urmă, dar spune că nu există termen de comparaţie.

(Cristina Cornilă)