Parcul Regina Maria, transformat în depozit pentru gunoaie

Făgărășenii au ajuns să apeleze la intermediari pentru a arunca deșeurile voluminoase. Se pare că prețurile practicate de firma de salubritate ar fi prea mari.

Localnicii contactează persoane de etnie romă care sunt dispuse să-i scape de resturile de materiale de construcții pentru o sumă mult mai mică, potrivit autorităților. Numai că acestea ajung să fie aruncate în natură. Cinci astfel de mini-depozite au fost descoperite de polițiștii locali doar săptămâna trecută, în parcul Regina Maria.

„Colegii mei au descoperit cinci mici depozite de materiale de construcții, cel puțin în ultima săptămână. Deșeuri depozitate în mod ilegal în zona parcului Regina Maria. I-am identificat pe toți și ne-au spus că au apelat la cetățeni de etnie romă care, cu căruțele, contra unei sume destul de mici, s-au angajat să-i scape de deșeuri. Normal ar fi să ia legătura cu firma de salubritate și, contra sumei de 57 de lei/mc, fără TVA, se asigură preluarea deșeurilor fără să existe consecințe legale”, ne-a declarat Lucian Petri, șeful Poliției Locale.

Cei care au fost identificați vor fi amendați și vor fi nevoiți să plătească și ridicarea materialelor abandonate de intermediari.

Benzinaria Recea - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti
Amanet King Onix
Royall Security

Un precedent a fost creat de curând, când un făgărășean care a aruncat gunoiul lângă un drum, a fost depistat de autorități cu ajutorul unui martor. După ce a plătit firma de salubritate să ridice gunoiul, a fost și sancționat cu amenda minimă de 100 de lei.

Cazul prezentat de noi a făcut înconjurul presei naționale.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie