Clarfon - noiembrie
Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Patronatul Medicilor de Familie, după perchezițiile de joi: Colegii nu au decontat niciun leu pentru aceste servicii
,

Patronatul Medicilor de Familie, după perchezițiile de joi: Colegii nu au decontat niciun leu pentru aceste servicii

Patronatul Medicilor de Familie Braşov (PMFB) susţine că percheziţiile desfăşurate, joi, la mai multe cabinete de medicină de familie din Făgăraș, Brașov și alte localități din județ aduc un prejudiciu de imagine, pentru că unii dintre doctorii vizaţi de anchetatori în dosar nici măcar nu au avut contracte cu CAS Braşov, astfel că nu au decontat monitorizările de pacienţi din perioada pandemiei.

„În urma discuţiilor purtate cu colegii la care au avut loc percheziţiile reiese că unii nici măcar nu au avut contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, adică au prestat aceste servicii fără a deconta bani de la CAS Braşov. Ţinând cont de afirmaţiile colegilor care nu au decontat niciun leu pentru aceste servicii, considerăm această acţiune drept un prejudiciu de imagine adus întregii comunităţi a medicinei de familie”, a transmis, joi, conducerea PMFB.

Medicii care au avut contract cu CAS au pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.

UID Fagaras
La doi pasi
Florian Shaorma
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Amanet King Onix

„Reamintim faptul că medicii de familie din Braşov au oferit servicii de monitorizare gratuit la orice oră din zi sau din noapte, fără a aştepta vreo remunerare. Au făcut-o din empatie pentru pacienţi pe toată durata pandemiei. PMFB nu a susţinut şi nu va susţine niciun fel de practici de fraudare în munca medicului de familie, dar nu putem trece peste generalizări şi peste afectarea pe nedrept a imaginii de medic, obţinută prin muncă şi dedicaţie faţă de pacienţii noştri”, se mai arată în comunicatul de presă.

Reacția Patronatului Medicilor de Familie Braşov vine în urma perchezițiilor la mai multe cabinete, medici de familie fiind suspectați că au obținut bani publici pe consultații făcute doar pe hârtie. Detalii aici.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
La doi pasi
Reno Depo
UID Fagaras
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.