Pe locuri, fiţi gata, foc!

Poligonul de trageri de la Galaţi a fost zilele trecute locul desfăşurării unei şedinţe demonstrative cu toate categoriile de armament de infanterie. Pe lângă demonstraţiile oferite de militarii Centrului de Infanterie, au avut prilejul să tragă cu arma reprezentanţii societăţii civile, ai instituţiilor publice şi ai instituţiilor din subordinea MAI. Totul a fost posibil în cadrul unui eveniment pregătit în avans de Centrul de Infanterie şi Vânători de Munte „Constantin Brâncoveanu”, cu ocazia împlinirii a 107 ani de existenţă a infanteriei în România.

Luni, 1 aprilie a.c., la centrul de instruire a fost zi de sărbătoare. Un secol şi încă 7 ani au trecut de când există această instituţie de învăţământ pe teritoriul ţării noastre. Apoi în 1940 şi-a făcut intrarea şi la Făgăraş, fiind încartiruită pe locul Colegiului „Radu Negru” de astăzi, până în 1941 când a fost dată în folosinţă cazarma actuală.

Pe platoul din curtea unităţii a avut loc în ziua aniversării o ceremonie militară, la care au participat alături de personalul centrului, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere şi reprezentanţi ai instituţiilor publice.

Pistol mitralieră în dotare

Evenimentul a fost marcat însă şi cu 4 zile în avans, joi, în poligonul de la Galaţi. La miezul zilei au fost invitaţi să asiste şi chiar să participe la trageri mai multe oficialităţi. S-au numărat anul acesta câţiva consilieri locali, primarul şi viceprimarul, şefii Detaşamentelor de Pompieri şi Jandarmerie, directorul Casei de Cultură, şefii instituţiilor publice, directorii de la Colegiul „Aurel Vijoli” şi Salco Serv, reprezentanţii presei locale şi alţii.

Florian Shaorma - Pasti
Victoria Federal IFN
Brutaria Dragus
Sezar Forest - soferi profesionisti
Isoplus Special - Pasti
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Totul a început cu o şedinţă demonstrativă de trageri cu toate categoriile de armament uşor de infanterie care se pretează poligonului de la Galaţi. După ce militarii unităţii au demonstrat puterea de pătrundere şi efectul muniţiei folosite, a venit rândul invitaţilor să ia puşca-n mână şi să tragă la ţintă. Comandantul Stelian Pantazi a explicat că „este vorba de o şedinţă de tragere de precizie la 100 m cu pistolul mitralieră din picioare rezemat, pentru care invitaţii primesc un încărcător cu 10 cartuşe. Urmează apoi o şedinţă specifică tot cu pistolul mitralieră pe ţinte automatizate, având primul obiectiv la 100 m, al doilea la 150 m şi al treilea la 200 m.”

Toată lumea şi-a luat arma în primire cu cele 30 de cartuşe în dotare, s-a poziţionat la un post de tragere şi fiecare… cum i-a fost norocul. Cei mai buni trăgători (care nu întâmplător mai sunt şi vânători!) au ochit ţintele ca nişte veritabili militari. Alţii s-au bucurat că măcar au avut ocazia să tragă cu muniţie adevărată… şi letală.

(Cristina Cornilă)

 


Apreciază
Distribuie