Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Cultură Pictorul Ștefan Câlția, marea surpriză a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
,

Pictorul Ștefan Câlția, marea surpriză a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va găzdui, în cadrul ediției din acest an, o expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția.

Expoziția va fi deschisă pe toată durata festivalului, desfășurat între 19 și 28 iunie, dar va putea fi vizitată și după încheierea acestuia, până la mijlocul lunii august, în fosta clădire a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu, potrivit organizatorilor.

„Pregătim de mai bine de un an această ediție a Festivalului. Am pus SUFLET, poate mai mult ca niciodată, și am creat o ediție de SUFLET. Vom oferi publicului FITS o mare expoziție Ștefan Câlția, pe care o primim cu bucurie. Lângă ea vom aduce sute de alte evenimente indoor și outdoor, cu cele mai mari nume ale lumii. Vrem să arătăm prin această ediție că mai presus de tehnologie stă SUFLETUL, fie că e vorba de cel al artistului sau al privitorului”, a declarat Constantin Chiriac, președintele festivalului și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Expoziția este curatoriată de Liviana Dan și va reuni zeci de lucrări provenite din arhiva Fundației Ștefan Câlția, dar și din colecții private, fiind considerată una dintre cele mai importante prezentări recente ale artistului.

Amanet King Onix
Body Spa
Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Reno Depo

Ediția a 33-a a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are tema „SUFLET”, iar afișul oficial este ilustrat cu lucrarea „Acrobatul”, o pictură în ulei pe pânză realizată de Ștefan Câlția în 2018. Programul complet al festivalului va fi anunțat la finalul lunii aprilie.

Născut în 1942 la Brașov și crescut în Făgăraș, pictorul Ștefan Câlția este una dintre figurile majore ale artei românești contemporane. O parte importantă a copilăriei și-a petrecut-o în satul Șona, loc care i-a influențat profund creația artistică.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, ca șef de promoție, Câlția este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1972. Opera sa, recunoscută pentru coerența și profunzimea simbolică, explorează relația dintre om, natură și memorie, fiind expusă în muzee importante și în cadrul unor expoziții de anvergură.

FITS este unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume, reunind anual sute de evenimente indoor și outdoor și artiști de renume internațional.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Body Spa
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.