Post-liceală de analist programator

Colegiul „Aurel Vijoli” devine centru educativ în Ardeal, nu numai în ce priveşte şcoala profesională franceză care se va înfiinţa din toamnă, dar şi pentru post-liceala care va fi organizată aici pentru meseria de analist programator. Tifrea Vasile 2010

Potrivit directorului Vasile Ţifrea, o companie tot cu capital francez din Bucureşti vrea să pună umărul la înfiinţarea unei clase post-liceale cu specialitatea analist-programator.

„Solicitarea vine din partea unei firme franceze cu un număr foarte mare de angajaţi, care doreşte să pregătească analişti programatori pe zona Ardealului. Ei selectează absolvenţii de la unităţile de învăţământ din zona Făgăraşului şi numai, pentru că pot fi cursanţi din toată ţara. Un an şi jumătate va dura pregătirea. Firma dotează unitatea noastră şcolară cu tot ceea ce este necesar şi la sfârşitul încheierii procesului de învăţământ vor fi angajaţi ca analişti programatori, după susţinerea examenului de absolvire,” explică directorul Ţifrea.

Monumente funerare
Proaspat Alb
Amanet King Onix
JTTI
curatare tapiterie

Cei care vor să se înscrie la acest curs trebuie să fie absolvenţi de 12 clase, cu sau fără diplomă de Bacalaureat. Clasa va avea maxim 25 de locuri, iar cursul va fi gratuit. Directorul Ţifrea spune că va fi predat de dascăli de la „Aurel Vijoli”.
Chiar fără şcoala porfesională franceză şi fără clasa de post-liceală, liceul din cartierul Combinat reuşeşte să aibă cei mai mulţi elevi din oraş. Cam 1.000 de liceeni frecventează annual această instituţie de învăţământ.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie