Prima conferinţă despre alăptare la Făgăraş

Echipa „Alo Mama” îi invită pe făgărăşeni să ia parte la prima conferinţă organizată în oraş pe tema „Alăptarea – un dar pentru întreaga viaţă”. Aceasta va avea loc joi, 24 noiembrie 2016, la ora 16, în Sala Mică a Casei de Cultură.

Evenimentul este organizat de Asociaţia „Alo Mama” şi îşi propune să le ofere mămicilor şi viitoarelor mămici dar şi tăticilor, bunicilor, bonelor şi cadrelor medicale din Ţara Făgăraşului toate informaţiile de care au nevoie în ceea ce priveşte alăptarea, cel mai de preţ dar pe care un prunc îl primeşte de la mama lui.

La conferinţă vor lua parte Mihaela Drilea, membru fondator al Asociaţiei „Alo Mama”, specialist în lactație şi alăptare, Miriam Comaniciu, consilier în alăptare şi dr. Monica Gorea, medic specialist pediatru.

„Proiectul „Alo Mama” a luat naştere în urmă cu aproximativ un an, cu scopul de a fi alături de toate mămicile şi viitoarele mămici care au nevoie de ajutor în alăptare şi din acest motiv s-a înfiinţat şi o linie telefonică pentru a fi 24/24 la capătul liniei pentru mamele care întâmpină dificultăţi în alăptare. Într-adevăr, laptele matern este cel mai de preţ dar pe care un prunc îl primeşte de la mama lui, un dar pentru o viaţă întreagă.

Intenţia organizării acestui eveniment este ca de acum înainte, cu sprijinul  unor parteneri deosebiţi, aşa cum e Casa de Cultură Făgăraş, să se plaseze consilierea şi consultanţa în alăptare într-un mod profesionist, la îndemână mămicilor şi tuturor persoanelor care intră în contact cu ele şi cu copilaşii lor”, au declarat organizatorii.

Temele abordate în cadrul conferinţei sunt:

Royall Security
Proaspat Alb
Agromar
Victoria Federal IFN
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Moveos
curatare tapiterie
  • alăptarea pas cu pas – ce înseamnă alăptarea pentru un nou născut, despre beneficiile alăptării pe termen lung, despre un start minunat în viaţă;
  • diversificare/autodiversificare – o prezentare extraordinar de utilă despre Baby Led Weaning şi despre diversificarea clasică, cum se procedează pentru ca bebeluşul să pape singur şi să-şi aleagă din variantele de hrană care i se oferă;
  • înţărcarea copilului cu blândeţe – sfaturi şi informaţii corecte despre o înţărcare blândă, despre întoarcerea la serviciu şi despre toate temerile legate de aceste subiecte;
  • viroze de sezon – sfaturi pe înţelesul tuturor – informaţii utile despre tot ce înseamnă bolile de sezon şi cum putem veni în întâmpinarea acestora într-un mod cât mai natural posibil şi cum le putem preveni.

Tăticii pot pleca de la eveniment cu un atestat de participare la curs de puericultură pe care îl pot folosi pentru majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucrătoare cu încă 10 zile lucrătoare, conform Legii nr. 210/1999.

Informaţii suplimentare se regăsesc pe Facebook – eveniment „Echipa Alo Mama la Făgăraş”, înscrieri se pot face şi la numărul de telefon: 0744.436.954.

alo_mama_fagaras

 

Andra Flueraş


Apreciază
Distribuie