Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Prima ninsoare din acest sezon, la Bâlea Lac. Drumarii au pregătit deja utilajele

Prima ninsoare din acest sezon, la Bâlea Lac. Drumarii au pregătit deja utilajele

Facebook/Meteoplus

Prima ninsoare din acest sezon a fost înregistrată în noaptea de 21 spre 22 septembrie la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș. Marți dimineață, temperatura a coborât până la -2 grade Celsius, iar pe Transfăgărășan au apărut primele precipitații sub formă de ninsoare.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță că, deocamdată, nu a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire, iar traficul nu este afectat.

„Azi noapte (21-22.09.2026) am avut parte de prima ninsoare din acest sezon pe Transfăgărășan! Deocamdată nu a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire și traficul nu este afectat!”, a transmis DRDP Brașov.

Drumarii brașoveni sunt însă deja pregătiți pentru o eventuală schimbare a condițiilor de trafic. DRDP Brașov anunțase încă de luni că a echipat câteva utilaje pentru intervenții pe Transfăgărășan, în contextul temperaturilor negative prognozate pentru următoarele zile și, mai ales, pentru nopți.

Vibe
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Dabo
Demgy
Reno Depo
Mobila SH

„Pe Transfăgărășan ne pregătim deja de deszăpezire! Având în vedere prognoza pe următoarele zile (și mai ales nopți) cu temperaturi care vor scădea sub zero grade, am echipat deja câteva utilaje de deszăpezire cu care să intervenim, dacă va fi cazul”, anunțase DRDP Brașov.

Instituția le recomandă șoferilor care intenționează să circule pe Transfăgărășan în următoarele zile să se informeze asupra condițiilor de trafic înainte de a pleca la drum.

Răcirea vremii este confirmată și de prognoza pentru marți. Temperaturile vor scădea semnificativ, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă în toată țara, local deosebit de rece în nord-vest și în centrul țării. În Transilvania, maximele nu vor depăși 12 grade Celsius.

În zona montană, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură sunt prognozate rafale de vânt de 60-70 km/h.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Dabo
Monumente funerare
Demgy
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Vibe
Amanet King Onix
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.