Primăria Cincu vrea să alimenteze cu apă satul Toarcla

Primăria Cincu caută constructor pentru realizarea lucrării de alimentare cu apă în satul Toarcla. Lucrarea, în sumă de 1,2 milioane de lei, se află pe SEAP la această oră.

Banii vin de la Ministerul Dezvoltării Regionale, iar proiectul nu presupune nicio confinanţare din partea bugetului local.

Sătenii nu au avut niciodată apă curentă la robinete până acum. Chiar şi cea din fântâni era o problemă vara, când acestea secau, iar Primăria le trimitea apă cu cisterna. Vara lui 2016 va găsi satul alimentat la apa curentă.

Edilul Sorin Suciu estimează că lucrarea va dura între 6 luni şi un an.
,,Avem de introdus 6 kilometri de conducte şi de făcut circa 160 de racorduri la apă. Vom face un bazin de stocare la Toarcla, la intrarea în sat, pe locul fostelor grajduri CAP, cu o capacitate de 100.000 de litri. În acest bazin apa va fi pompată peste deal din bazinul de 300.000 de litri de la Cincu”, explică primarul.

JTTI
Amanet King Onix
Sezar Forest - soferi profesionisti
Demgy
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Cu totul, satul numără vreo 230 de gospodării, însă multe dintre case sunt nelocuite.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie