Aproape 14 milioane de lei au fost virați, în 17 decembrie, de Agenția de Plăți și Inspecție Socială către primăriile din județul Brașov, reprezentând ajutoarele pentru încălzirea locuințelor cu lemne.
Sumele vor ajunge la aproximativ 11.000 de familii, în perioada 18-24 decembrie, potrivit autorităților.
Este vorba despre beneficiarii care au depus, până la data de 20 noiembrie, cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire cu combustibili solizi. Plățile se vor face în numerar, prin intermediul primăriilor, cel târziu până la 24 decembrie, precizează BZB.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, respectiv celor care au un venit net lunar de cel mult 1.386 de lei pe membru de familie sau de până la 2.053 lei în cazul persoanelor singure.
Cuantumul maxim al ajutorului pentru încălzirea cu lemne este de 320 de lei pe lună și se acordă pentru întreg sezonul rece, cuprins între lunile noiembrie și martie. Conform prevederilor legale, ajutorul se plătește integral în luna decembrie, pentru toate cele cinci luni, astfel că beneficiarii pot primi până la 1.600 de lei.
Pe lângă aceste sume, vor fi alocați și peste 200.000 de lei sub formă de suplimente pentru încălzire. Suplimentul pentru combustibili solizi este de 20 de lei pe lună și se acordă pe tot parcursul anului, indiferent de sezon.

































