Primarul din Danubius

Comunitatea Danubius din mijlocul satului Bărcut a avut propriul ei primar vreme de o săptămână. Cei 81 de copii de aici l-au ales edil şef pe elevul Mihnea Drăghici de la Şcoala Gimnazială 1, care a câştigat alegerile cu 26 de voturi, după un discurs convingător susţinut în faţa electoratului.

Joi, 3 iulie, primarul şi consilierii săi din Danubius au făcut pe gazdele pentru primarul Făgăraşului, care a vizitat comunitatea Danubius, însoţit de directorul Salco Serv, Victor Marian, şi şeful pieţei, Bogdan Ungureanu.

Aceştia s-au deplasat acolo pentru un schimb de experienţă. Cei doi edili au făcut schimb de însemnuri: Mănduc l-a cadorisit cu steagul Făgăraşului, iar Drăghici i-a dat la schimb cheia oraşului Danubius.

Micul primar a fost aglomerat până peste cap cu problemele comunităţii. Printre altele, sarcina lui a fost şi să oficializeze căsătorii. O copilă, căreia i-a căzut cu tronc un tânăr din tabără, l-a cerut în căsătorie. Edilul le-a unit destinele la sediul primăriei, după ce toată comunitatea s-a dat peste cap să organizeze o nuntă ca-n poveşti. Croitoresele au lucrat intens la rochia de mireasă, cofetăria a fost închisă pentru a prepara bunătăţile pentru nuntaşi…

Royall Security
Agromar
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024

Din păcate, prietenia soţilor n-a fost numai lapte şi miere aşa cum se aşteptau, iar la scurt timp au divorţat pe cale amiabilă.

(Cristina Cornilă)

DSCN7071


Apreciază
Distribuie