Clarfon
Clarfon - noiembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Sport Profesorul Nicolae Marian, primul antrenor al Marianei Tîrcă, s-a stins la 93 de ani
,

Profesorul Nicolae Marian, primul antrenor al Marianei Tîrcă, s-a stins la 93 de ani

captură video Nova TV

Comunitatea făgărășeană își ia rămas-bun de la una dintre cele mai respectate personalități ale sportului local. Profesorul și antrenorul Nicolae Marian, formator al generațiilor care au dus mai departe tradiția handbalului din Țara Făgărașului, a murit la vârsta de 93 de ani. Ceremonia de adio are loc luni, 10 noiembrie, la ora 12.00, în cartierul Galați din Făgăraș, unde sunt așteptați foști elevi, colegi și localnici care i-au apreciat munca și caracterul.

Nicolae Marian a absolvit Liceul „Radu Negru” în 1952 și Institutul de Educație Fizică și Sport în 1956. Formația pregătită de el în orașul Victoria a câștigat în 1968 Campionatul Național, una dintre cele mai importante reușite ale handbalului din zonă. Printre elevele sale se numără și Mariana Tîrcă, una dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria handbalului românesc. Nicolae Marian a condus Clubul Sportiv Școlar Făgăraș între anii 1974 și 1990.

Pentru contribuția sa excepțională la dezvoltarea sportului, Nicolae Marian a fost distins în 1999 cu titlul de „Antrenor Emerit”. În septembrie 2025, Consiliul Local Făgăraș i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș. Antrenorul nu a putut participa la ceremonie, diploma fiind primită de Mariana Tîrcă.

La doi pasi
UID Fagaras
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Monumente funerare

La dispariția sa, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a transmis un mesaj de condoleanțe: „Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a profesorului și antrenorului Nicolae Marian, personalitate marcantă a sportului făgărășean și Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș. A fost un dascăl dedicat și un antrenor de excepție, recunoscut ca unul dintre formatorii de generații care au dus mai departe tradiția handbalului făgărășean. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut, iubit și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”

Prin dăruirea, rigoarea și pasiunea sa, Nicolae Marian a marcat istoria sportului făgărășean și a devenit un model pentru toți cei care cred în puterea educației prin sport. Moștenirea sa rămâne vie în performanțele celor pe care i-a format și în respectul unei comunități întregi.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Reno Depo
La doi pasi
UID Fagaras
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.