Programul complet de la Transylvanian Bike Week

Organizatorii de la evenimentului moto „Transylvanian Bike Week” au anunţat în amănunt programul întâlnirii motociclistice de la Făgăraş din perioada 24 – 28 iulie.

Evenimentul se deschide miercuri, 24 iulie, de la ora 16.00 şi va debuta cu o petrecere de inaugurare ce va avea loc la scena şi cortul special amenajate în curtea interioară a Cetăţii. În această zi ajung toţi participanţii din ţară şi străinătate.

A doua zi, 25 iulie, este ziua în care se vor sărbători tradiţiile şi valorile româneşti şi ale Ţării Făgăraşului, atât prin programul stabilit pentru această a doua zi a evenimentului, cât şi prin muzica şi spectacolele programate. Potrivit organizatorului Adrian Hutopilă, „ziua va debuta cu un concurs intitulat „vânătoarea de comori” care are ca scop principal descoperirea Ţării Făgăraşului pe motocicletă. Cei care vor participa la vânătoare vor trece prin cinci puncte de referinţă din zonă, începând cu Muzeul de pânze şi poveşti de la Mândra, continuând cu Grota Ursitelor de la Şinca Veche, apoi Vâltorile de la Lisa, Biserica fortificată din Cincşor, Herghelia şi Castelul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos. Regulile jocului şi premiile participanţilor trebuie să rămână strict secrete.”

Spre seară, mai exact începând cu ora 17.00 se va deschide petrecerea festivalului din cetate unde se vor degusta bucate tradiţionale românesti, ciorbe ca la mama acasă, ceaune şi multe altele.

De la ora 21.00 la scenă vor avea loc cântece şi dansuri tradiţionale susţinute de Diana Gribincea şi Ansamblul Făgăraşul, iar de la ora 22.00 va fi un concert live de muzică country susţinut de făgărăşeanul Dusty Blake. În închiderea concertelor va fi o trupă surpriză de folk-rock pe care organizatorii nu vor să o dezvăluie.

Sezar Forest - soferi profesionisti
Proaspat Alb
Demgy
curatare tapiterie

Vineri, în 26 iulie, va fi continuată „vânătoarea de comori” – descoperă Ţara Făgăraşului iar, în paralel cu aceasta, se va desfăşura o paradă moto pe traseul Făgăraş – Transfăgărăşean – Mănăstirea Constantin Brancoveanu – Făgăraş. Începând cu ora 17.00 se vor deschide porţile Cetăţii pentru petrecerea festivalului, iar de la ora 21.00 este programat concertul live al formaţiei Trupa 13, urmat de cel al trupei Masterpiece – Tribute to Metallica.

Sâmbătă, 27 iulie, va avea loc o mare paradă moto în Făgăraş şi Braşov, cu oprire în Piaţa Sfatului, iar spre seară motocicliştii se vor bucura de două concerte susţinute de Doru Isaroiu & True Band şi R.O.C.K – Tribute AC/DC, unde solistul trupei este făgărăşeanul Daniel Ignat. Seara de sâmbăta va culmina cu o super petrecere care încheie prima ediţie a Transylvanian Bike Week.

Avocatul Adrian Hutopilă, cel care a plănuit şi a pus la cale întâlnirea-pilot a motocicliştilor, promite ca în fiecare an să organizeze o asemenea ediţie sub zidurile castelului de la Făgăraş.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie