Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon 2
Acasă Social Proiecte fără răspuns

Proiecte fără răspuns

Trei proiecte europene depuse de Primăria Făgăraş n-au primit niciun răspuns, deşi au fost întocmite în urmă cu mai bine de trei ani.

Primăria a depus un prim proiect cu intenţia de a îmbunătăţi sistemul de încălzire din spital cu aşa-numitele pompe de căldură. Despre proiectul prin care municipalitatea cere 300.000 de euro nu se ştie aproape nimic, decât că a trecut de etapa tehnică prin anul 2012. Pompele vor asigura apa caldă în permanenţă 12 luni pe an, iar în privinţa căldurii pe timpul iernii vor asigura cel puţin jumătate din aceasta.

Un al doilea proiect vizează 1.300 de metri liniari de piste pentru biciclişti în tot oraşul, fiind depus la Agenţia Fondului de Mediu. Autoritatea locală nu ştie nici la această oră dacă a câştigat sau nu proiectul, adică dacă va primi sau nu 3 milioane de lei, cât a solicitat.

Tot de trei ani aşteaptă Primăria şi răspunsul la proiectul depus pentru împădurirea a 100 de hectare de teren de pe Dealul Galaţiului.

Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Benzinariile Recea & Soars
MCG Betoane
Apartamente si garsoniere
Firma renovare
Frizeria verde
Florian Shaorma
Joy Fashion Outlet
Reno Depo
Proaspat Alb

Edilul Sorin Mănduc spune că toate au fost depuse în cursul anului 2010 şi nu i s-a comunicat răspunsul la niciunul dintre ele.

(Cristina Cornilă)

 

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

MCG Betoane
Apartamente si garsoniere
Benzinariile Recea & Soars
Firma renovare
Amanet King Onix
Joy Fashion Outlet
Proaspat Alb
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Frizeria verde
Reno Depo
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.