Reorganizare la CSM Făgăraș! Salariile handbaliștilor ar putea fi reduse anul viitor

foto: CSM Făgăraș

Ca urmare a reacției suporterilor CSM Făgăraș în legătură cu o posibilă reducere a finanțării, din bugetul local, a echipei de handbal, primarul Gheorghe Sucaciu a oferit câteva explicații într-o postare pe o rețea de socializare:

Oameni buni, trebuie să lămurim lucrurile în privința CSM Făgăraș. Nu intenționez și nu am afirmat niciodată că va fi desființat clubul sportiv municipal! Am avut mai multe întâlniri cu conducerea clubului în care am explicat că, din cauza contextului economic actual, finanțarea din bugetul local pentru anul viitor va fi redusă cu cel puțin 50% față de suma de 3.479.568 de lei acordată în 2019.

Am luat această decizie exclusiv pe baza cifrelor. Ministrul Finanțelor a anunțat o scădere economică în 2020 de 4,2%, în timp ce deficitul bugetar va crește până la 9,1% din PIB (Produsul Intern Brut). De asemenea, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au publicat prognoze sumbre. La nivel global, este cea mai gravă recesiune de la criza economică mondială de acum aproximativ 90 de ani, afirmă economista şefă a FMI, Gota Gopinath. Toate țările vor fi afectate.

Având în vedere că sumele pe care le vom primi din cotele defalcate din impozitul pe venit și din TVA vor fi mult mai mici, am solicitat CSM Făgăraș, printr-o adresă oficială (foto), să ne prezinte un plan de reorganizare pentru diminuarea cheltuielilor la echipa de handbal masculin și reducerea salariilor jucătorilor. În același timp, am cerut să fie asigurată funcționarea tuturor secțiilor în cadrul cărora își desfășoară activitatea tinerii.

Îi asigur pe sportivi și suporteri că activitatea clubului va continua, inclusiv în liga națională dacă toți factorii implicați (sportivi, conducere, administrație) vor elabora un plan care se va încadra în cheltuielile pe care ni le permitem. Am primit, ieri, un răspuns de la CSM cu proiecția bugetului pentru ianuarie – iunie 2021, în sumă totală de 901.790 lei. Zilele acestea voi discuta cu conducerea clubului pe baza acestui plan.

Spalatoria GPC
Firma servicii renovare
Monumente funerare
Demgy
Amanet King Onix
Moveos
Proaspat Alb
Florian Shaorma

Am fost ales de făgărășeni pentru a lua cele mai bune decizii în favoarea lor și pentru dezvoltarea acestui oraș. Trebuie să continuăm investițiile în infrastructura rutieră, educațională și de sănătate. Departe de mine gândul de a nu susține sportul și sportivii locali, dar nu putem să ne mințim unii pe ceilalți ca să amânăm momentul inevitabil”, a scris primarul pe Facebook.

 

 


Apreciază
Distribuie