S-a reîntâlnit promoția 1965 de la Școala 1

Prima promoție din România pentru care școala primară și gimnazială a durat 8 ani s-a revăzut la cinci decenii de la absolvire. Elevii celor trei clase care au absolvit Școala Gimnazială nr. 1 în anul 1965 s-au revăzut vinerea trecută, avându-i alături de ei pe trei dintre cei care le-au fost profesori: Maria Greavu – profesoară de matematică, Estera Tăutu – profesor de limba maghiară și limba română, Sabin Retevoi – profesor de istorie.

Inițiativa întâlnirii a avut-o una dintre fostele eleve care a îmbrățiat și ea cariera de profesoară, Ileana Ioniță.

25 dintre foștii elevi au răspuns ,,prezent” la strigarea catalogului. Au fost trei cataloage, ale celor trei clase și toate trei au fost exact cele din anul 1965. Cei trei foști dascăli au strigat fiecare catalogul unei clase.

Pe vremea aceea directorul Școlii Elementare era Nicolae Grovu. Soția lui, Maria Grovu, este unul dintre profesorii care au luat parte la întâlnire. Ea preda matematică, soțul ei în învăța fizică pe copii. ,,M-am pensionat în 1979. Azi i-am recunoscut pe mulți dintre cei care mi-au fost elevi (…) Încă mai rezolv probleme de matematică… îmi pun mintea la contribuție ca să nu stagneze”, a spus profesoara Grovu.

Estera Tăutu i-a învățat pe copii când româna, când maghiara. După caz și după lipsa profesorilor! Deși este unguroaică, aceasta a absolvit Facultatea de limba română, așa că era bună la amândouă. S-a pensionat de mulți ani, dar a fost chemată la Școala 1 și după pensionare, pentru a preda la secția delimba maghiară, până în 2002 când această secție s-a desființat. Îi învață și astăzi pe care vor să aprofundeze maghiara.

Cât despre prof. Sabin Retevoi, acesta a predat istoria și la Școala 1, dar și la Colegiul ,,Radu Negru”. Cei care și-l amintesc, știu că obișnuia să dea lucrări de control pe rânduri. În fiecare săptămână un alt rând al clasei trecea prin emoțiile examinării.

Royall Security
Victoria Federal IFN
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti
Logiscool

Foștii absolvenți au pășit cu emoție într-o sală de clasă a școlii, unde au fost întâmpinați de generația actuală a instituției de învățământ. Noii elevi i-au întâmpinat cu un ,,Gaudeamus” pe foștii elevi.

Profesoara Ileana Ioniță este singura care a reușit până acum să organizeze o revedere de la terminarea cursurilor gimanziale. De regulă acestea se fac cel mai devreme de la terminarea liceului.

Școala 1 este prima școală elementară de stat din Făgăraș și funcționează din anul 1884.

Fotografii de la emoţionanta revedere, aici

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie