Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social S-au analizat dosarele ANL. Urmează lista cu punctajul

S-au analizat dosarele ANL. Urmează lista cu punctajul

S-au analizat dosarele depuse pentru blocurile construite de stat! În anul acesta se vor da în folosinţă 20 de locuinţe construite din fondurile ANL, adică un bloc întreg alcătuit dintr-o singură scară.

Comisia de analizare a cererilor este alcătuită din 4 reprezentanţi ai Consiliului Local plus doi supleanţi, doi reprezentanţi ai primarului, doi reprezentanţi ai Biroului Administrare Clădiri şi un reprezentant de la Asistenţă Socială.

Consilierii locali care fac parte din această comisie sunt Ovidiu Popa, Remus Mogoş, Michaela Judele şi Daniel Tătar, primul fiind ales şi preşedintele comisiei.

Vibe
Dabo
Monumente funerare
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix

Potrivit consilierului Daniel Tătar, de câteva zile s-a încheiat analizarea fiecărui dosar în parte şi urmează să se întocmească lista finală cu punctajul tuturor în ordine descrescătoare, care va conta pentru repartizarea efectivă a apartamentelor.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Mobila SH
Vibe
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Monumente funerare
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.