Să ne bucurăm de teatru! Actori celebri revin pe scena Casei de Cultură Făgăraș

O nouă piesă de teatru se joacă joi, 15 aprilie, de la ora 19, în Făgăraș. „Spune-mi ce-ai făcut cu banii!” îi aduce în fața spectatorilor pe Anca Sigartău, Claudiu Bleonț și Claudiu Maier într-o piesă despre lumina de la capătul tunelului.

Povestea este simplă: Nadejda Petrovna (Anca Sigartău) este disperată. Bărbatul ei Boris (Claudiu Bleonț) a băut iar și a uitat ce a făcut cu banii de salariu. I-au căutat prin toată casa, au răscolit mica lor garsonieră (Nadia și Boris sunt muncitori, el macaragiu, ea brancardieră – trăiesc greu, se descurcă și mai greu, trag de fiecare rublă). După epuizarea tuturor soluțiilor clasice, Nadiei nu-i rămâne decât o singură variantă – invitarea unui hipnotizator (Claudiu Maier), ales în urma unui anunț găsit în ziar, care să-l hipnotizeze pe Boris și să afle unde a pus banii de salariu.

Și de aici începe toată nebunia: sub hipnoză încep să spună tot ceea ce au făcut și ascuns unii de alții, ce părere au cu adevărat unii despre alții, ce vise și speranțe au. Dar totul, absolut totul, este un hohot continuu de râs. Situații imposibil de rezolvat, probleme din trecut devin motive de dispută și generează soluții comice. Inclusiv un final pe care nimeni nu-l anticipează.

Așadar un spectacol de teatru care vă va provoca, vă va bucura și vă va arăta că viața e frumoasă și că poți găsi iubire chiar și la etajul 10 al unui bloc de garsoniere din peninsula Kamtceatka.

Agromar
Spalatoria GPC
Proaspat Alb
JTTI
Moveos
Firma servicii renovare
Amanet King Onix

Preț bilet 40 lei. Preț redus 20 lei (elevi, pensionari)

Informații și rezervări la numărul de telefon 0268 211 929 de luni-vineri între 10.00-17.00


Apreciază
Distribuie