Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon - decembrie
Acasă Social Salco cere creșterea tarifelor. Consiliul Local dezbate subiectul în ședință extraordinară
,

Salco cere creșterea tarifelor. Consiliul Local dezbate subiectul în ședință extraordinară

Anul 2021 aduce o posibilă creștere a tarifelor practicate de societatea de salubritate din municipiu. Salco Serv a solicitat deja aprobarea Consiliului Local Făgăraș pentru majorarea prețurilor atât pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor de la populație și agenți economici, cât și pentru măturatul stradal, igienizare stradală sau toaletarea spațiilor verzi ori deszăpezire.

Având în vedere creșterea principalelor elemente care influențează tariful de prestare a serviciului de salubrizare dar și necesitatea dezvoltării serviciului de salubrizare, astfel încât să putem îndeplini obiectivele locale de reducere a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare și atingerea până la data de 31 decembrie 2021 a unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor stabilit prin prerogativele legale”, se arată în cererea Salco către administrația publică locală.

Solicitarea a primit aviz favorabil în Comisia juridică (cu o abținere), Comisia pentru comerț, Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică precum și în Comisia pentru cultură.

Consilierii locali se vor întâlni în ședință extraordinară marți, 29 decembrie, de la ora 10, pentru a discuta atât cererea de majorare a tarifelor, cât și de aprobare a cotei de dezvoltare a Salco Serv. Ședința extraordinară a fost convocată de 15 dintre consilierii locali.

Iată noile tarife propuse de conducerea societății de salubrizare:

Rahe Invest
UID Fagaras
La doi pasi
Amanet King Onix
Reno Depo
Mobila SH
Stand-up Diplomacy Tour
Florian Shaorma
Monumente funerare
Victoria Federal IFN


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Mobila SH
Florian Shaorma
Rahe Invest
Amanet King Onix
Monumente funerare
UID Fagaras
La doi pasi
Stand-up Diplomacy Tour

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.