Sandu Stermin, lector doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și originar din Viștea de Sus, a transmis un mesaj care a devenit viral pe Facebook, după ce un tânăr din Bangladesh, aflat la muncă în România, a fost agresat pe o stradă din București de Cosmin Tudoran, cunoscut pentru promovarea simbolurilor fasciste. Biologul făgărășean condamnă violența și discursurile xenofobe.
Stermin își amintește cum mama și bunica lui l-au învățat să privească străinii cu solidaritate, nu cu suspiciune. Povestește despre turiștii rătăciți pe care mama sa i-a dus la gară, despre franțuzoaicele adăpostite în casă în timpul unei furtuni și despre pachețelele cu mâncare și binecuvântări trimise de bunica unei colege.
„De la mine, din sat, se vede valea Viștea Mare. Duce direct spre Moldoveanu. Așa se face că uneori, vara, mă sună mama și-mi spune:
– Ia vorbește tu la telefon cu oamenii ăștia, că nu știu ce-i cu ei și nu le cunosc limba.
De fiecare dată sunt turiști străini care se rătăcesc. De cele mai multe ori vor să ajungă la gară, în Ucea. Eu îi traduc mamei ce vor, iar ea îi duce cu mașina”, povestește biologul.
Sandu Stermin amintește un episod cu cinci turiste franțuzoaice, coborâte din munte de teama furtunii. Mama sa le-a oferit adăpost, masă și drum sigur spre tren, fără a aștepta recunoștință.
„Odată, a găsit cinci fete, franțuzoaice coborâte din munte de teama furtunii. Erau plouate și speriate. Am ajutat-o cu traducerea. Le-a dus acasă, le-a dat să mănânce, le-a așezat în pat, iar a doua zi le-a dus la tren. Cât le punea masa, una dintre fete m-a întrebat de ce mama nu zâmbește. Se temeau că nu sunt binevenite, cu toate că ea le-a chemat în casă și le-a spus ca le duce la gară a doua zi. Nu mai știu ce i-am răspuns. Nu zâmbea, poate, de grija lor sau pentru că era obosită după zile lungi de adunat cartofi. Oricum, știu că am întrebat-o de ce face mereu așa cu străinii. Mi-a răspuns dintr-o suflare:
– Poate te-o ajuta și pe tine cineva, când vei avea nevoie. Eu nu sunt acolo, dar fac aici, și or duce oamenii binele la tine.
De câte ori un străin îmi face un bine, când am nevoie, îmi vine să-l iau în brațe. Nu ca să-l îmbrățișez pe el, ci pe mama. O văd pe mama în fiecare gest de bunătate”, mai scrie făgărășeanul.
Povestea are rădăcini mai adânci: bunica sa, chiar dacă era săracă, obișnuia să trimită mâncare și o vorbă bună pentru cei aflați în nevoie.
„Am crezut mereu că mama face asta doar de dragul meu. Apoi mi-am amintit de mama ei, bunica mea maternă. Când eram la școală, aveam o prietenă bună, de etnie romă. Se descurca foarte greu și i-am povestit bunicii despre ea. De atunci, bunica, de câteva ori, mi-a dat să-i duc, câte un pachețel. Punea o bucată de slănină, o bucată de brânză și, într-o pungă mototolită, câțiva lei și un bilet. Eram tare curios ce scria pe bilet. Într-o zi mi-a arătat unul dintre ele. Era scris cu un creion pe un colț de hârtie. Nu mai știu exact cuvintele, dar era o binecuvântare: Dumnezeu să-ți ajute, să ai parte de bine, dragă fată.
Fără să fi știut, bunica mea îi trimitea nu doar niște lei și ceva de mâncare, ci și o vorbă bună.
Eu nu doar prin lume am învățat cum să mă port cu străinii, ci mai cu seamă acolo, în sat, de la cei care m-au făcut om”, își amintește Sandu Stermin.
Cadrul universitar atrage atenția asupra creșterii intoleranței.
„De ce vă spun toate astea? Pentru că sunt îngrozit de ce se întâmplă acum cu ura față de străinul care nu ne vorbește limba ori are altă culoare a pielii. Mesajul care circulă e clar: un „român adevărat” e cel ce închide ușa unui străin care muncește sau, mai rău, ridică mâna asupra lui. Să fii „român adevărat” ar însemna să fii ne-om. Nimic mai mincinos, mai rău și mai urât!
În mijlocul acestor vremuri nefiresc de întunecate, eu știu că adevărul, binele și frumosul stau dincolo de povestea cu mama și bunica. În faptul că, de n-aș fi fost eu pe lume, mama tot găsea o cale și un motiv să le ajute pe franțuzoaice, iar bunica mea, chiar dacă era cea mai săracă femeie din sat, tot avea ce să trimită fetei. Îi punea, sigur, un pachet cu o vorbă bună.
După ani de zile, în 2008, când era mare criză financiară în țară și eram toți săraci, am ajuns la Paris, la un congres internațional de zoologie. Am stat acolo o săptămână, deși nu avusesem bani decât pentru biletul de avion. Am fost găzduit gratuit de una dintre franțuzoaice și scos la masă, în oraș, de celelalte. Așa am văzut eu prima dată Parisul și, acolo, la conferință, l-am cunoscut pe E.O. Wilson, o legendă a biologiei.
Mulți mi-au spus atunci că am fost norocos: să merg, în plină criză economică, la unul dintre cele mai importante congrese din lume și să cunosc personalități care mi-au marcat cariera.
Așa este. Sunt norocos că am fost adus pe lume de oameni care știu ce înseamnă binele și omenia. În fața acestei generoase sorți, am o datorie: să fac binele și să condamn răul”, conchide Sandu Stermin.
Sandu (Alexandru N.) Stermin este un biolog și explorator român, cadru universitar și autor, cu studii diverse și activități în cercetare, expediții internaționale, și popularizarea științei. A crescut în Viștea de Sus și a devenit o voce respectată în domeniul științei, ecologiei și conexiunii cu natura.
