“Sărac ne-a fost, dar cald şi drag /În casă-ne Crăciunul”

E ultima duminică înaintea Crăciunului; după calendar, e amintită genealogia maternă a Pruncului minunat, a Cărui naștere o serbăm peste câteva zile.

Crăciunul fără zăpadă e mai solitar. Înțelegem așadar că și zăpada e un dar, o bucurie imensă pentru cei mici și o regăsire sau primenire pentru cei mari.

Anul acesta, se pare că darul mai întârzie, lăsându-se mult așteptat și poate, astfel, prindem mai serios firul întrebărilor centrate pe universul nostru lăuntric în preajma sărbătorii.

La noi, pe pământul acesta mănos, unde ne-a lăsat Dumnezeu să dăinuim, de când se știau bunicii feciori, Crăciunul îl pregătea albul zăpezii care scârțîia pe drum, mirosul din ajun al merelor coapte în cuptor, împletit cu cel de pâine rumenă pusă pe masă cu mâini sfielnice de către bunica, și un fior tainic resimțit de fiecare dintre noi, altfel.

În marea lor simplitate, în casele noastre creștine se pregăteau și bucate de sărbătoare, dar, toată grija, tot entuziasmul era simțit datorită acelui altceva.

Nicio sărbătoare creștină nu respiră atât de multă bucurie simplă, precum Crăciunul.