Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul a nouă biserici din Țara Făgărașului
, , ,

Sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul a nouă biserici din Țara Făgărașului

În a doua zi de Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuiește a treia persoana a Sfintei Treimi, pe Sfântul Duh. În calendarele românești însă, această zi este trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi.

În Țara Făgărașului, nouă biserici sunt închinate Sfintei Treimi.

În afară de biserica „Sf. Treime” din Făgăraș, aflată pe str. Ion Codru Drăgușanu, mai prăznuiesc hramul și locașurile de cult ortodox din Breaza, Bucium, Copăcel, Lovnic, Ludișor, Ohaba, Mărgineni și Mândra.

Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Mobila SH
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Body Spa

Săptămâna care urmează Rusaliilor (Pogorârii Duhului Sfânt) este însemnată cu „harţi”, adică este dezlegare la orice fel de mâncare, inclusiv în zilele de miercuri şi vineri, potrivit doxologia.ro

La fel se întâmplă și în săptămâna de după Crăciun (Naşterea Domnului) şi după Sfintele Paşti, când credincioșii pot consuma orice fel de alimente (carne, lapte, brânză, ouă, pește etc.).


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Monumente funerare
Reno Depo
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.