Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Școlile, grădinițele și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar
, ,

Școlile, grădinițele și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar

Klaus Iohannis a declarat luni, 27 aprilie, că pentru majoritatea elevilor, unitățile de învățământ rămân închise deoarece există riscul major ca ei să ducă virusul de acasă la școală dar și de la școală acasă.

Anul școlar se va încheia pe 12 iunie iar până atunci vor continua cursurile la distanță. Mediile vor fi încheiate cu notele actuale, a spus Iohannis.

Elevii din clasele terminale (a VIII-a, a XII-a, a XIII-a) vor putea reveni în școli în intervalul 2 – 12 iunie pentru pregătirea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului.

Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo
Victoria Federal IFN
Vibe

„În această situație normele de distanțarea pot fi respecate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală și se vor pregăti pentru examenele naționale. Acestea se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare. Se va măsura temperatura, se va face intrarea pe o parte se va ieși pe altă parte”, a explicat președintele României.

Școlile vor fi redeschise complet doar în toamnă.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Vibe
Mobila SH
Reno Depo
Dabo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.