Clarfon - decembrie
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Se licitează asfaltarea drumului Drăguş-Olteţ

Se licitează asfaltarea drumului Drăguş-Olteţ

Se licitează reabilitarea drumului de la Drăguş la Olteţ. Este un tronson pietruit de 5 kilometri lungime, care face parte din Drumul Comunal 76 şi care nu a fost niciodată asfaltat până astăzi.

În 10 iunie, Primăria Drăguş va deschide ofertele, iar criteriul de atribuire a lucrării este preţul cel mai mic. Finanţarea lui se face prin Programul Naţional de Derzvoltare Locală (PNDL).

,,Se licitează toată lucrarea cu preţul total al contractului. Costă în jurul la 30 de miliarde de lei vechi, însă probabil că vor fi plăţi multianuale. După rectificarea bugetară de la nivel naţional din iulie se semnează întreg contractul în acest an. Apoi firma intră în lucru, realizează o parte din lucrări, în funcţie de tranşa de bani care se acordă în acest an, face situaţia de plăţi, întocmeşte factură şi se face tragerea, adică i se decontează acea etapă de lucrări”, explică primarul Gheorghe Sucaciu.

Rahe Invest
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Reno Depo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Targ de brazi
UID Fagaras
Mobila SH
Monumente funerare

Tot pe acest principiu se afaltează şi drumul Drăguş – Sâmbăta, în lungime de 10 km. Din 2009 a fost semnat contractul pentru el. La ora aceasta i s-a executat toată infrastructura, iar din suprastructură (asfalt) s-au realizat 4 km. Lucrarea este realizată de o firmă din Braşov care primeşte plăţi multianuale.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Targ de brazi
UID Fagaras
Rahe Invest
La doi pasi
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Amanet King Onix
Monumente funerare
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.