Clarfon - oferta februarie 2026
Star FM - TOP Header
Clarfon - testare februarie 2026
Acasă Social Şi liderul de sindicat câştigă împotriva Nitroporos

Şi liderul de sindicat câştigă împotriva Nitroporos

Preşedintele Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro, Lucian Cupu, a câştigat procesul cu Nitroporos. În favoarea sa instanţa s-a pronunţat la data de 2 iulie. Este al doilea litigiu de muncă ce a fost câştigat în ultimele zile în instanţă de către sindicaliştii concediaţi la începutul anului.

Un lider de secţie, Ovidiu Lazea, concediat în ianuarie 2015, a fost primul care a câştigat în instanţă anularea deciziei de concediere. Secţia I Civilă a Tribunalului Braşov i-a admis, la 30 iunie, cererea şi a anulat decizia din 7 ianuarie 2015 prin care acesta fusese concediat.

La începutul anului a fost concediată conducerea Sindicatului, precum şi alte 8 persoane membre ale Sindicatului. În ce-i priveşte pe cei din conducere, ei au considerat că societatea a făcut-o în mod abuziv, cu încălcarea pevederilor Legii Dialogului Social şi a contractului colectiv de muncă.

Monumente funerare
La doi pasi
Competente digitale
Amanet King Onix
Rahe Invest
Florian Shaorma
UID Fagaras
Mobila SH
Reno Depo
Victoria Federal IFN

În contractul colectiv de muncă au fost negociate nişte clauze care spuneau că liderii de sindicat nu pot fi concediaţi pe durata mandatului de sindicalişti şi nici în următorii 6 ani după pierderea acestei calităţi. Totuşi au fost daţi afară.

În februarie au apelat la justiţie, iar acum au început să vină primele sentinţe judecătoreşti.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pasi
UID Fagaras
Competente digitale
Monumente funerare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Rahe Invest
Reno Depo
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.