Simpozion dedicat comunismului la Sâmbăta de Sus

La această oră la Sâmbăta de Sus se desfăşoară ediţia cu nr. 10 a Simpozionului Internaţional dedicat comunismului.

Organizatorii sunt Institutul de Investigare a Crimelor Cominusmului, Fundaţia ,,Negru Vodă Făgăraş”, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste ,,Ţara Făgăraşului”.

Tema acestei ediţii este ,,După 25 de ani. Evaluări şi reevaluări istoriografice privind comunismul”.

Participanţii vin cu precădere din domeniul universitar, din ţară şi din străinătate.

Printre vorbitorii străini se numără cercetători din Canada, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova.

Simpozionul, care se desfăşoară la Academia Mânăstirii Brâncoveanu, a început ieri dimineaţă cu prezentarea primelor lucrări.

Ele au fost împărţite pe secţiuni: Ideologie, evoluţii politice şi servicii secrete, Evoluţii economice şi sociale, Evoluţii culturale şi religioase, Opoziţie şi dizidenţă, Justiţia de tranziţie şi valorificarea muzeală.

Primaria Mandra - Craciun 2024
Stihl - decembrie
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Stand-up
Monumente funerare

Sâmbătă, după micul dejun, participanţii vor pleca. În drumul lor spre casă se vor opri la Fundaţia ,,Negru Vodă” din Făgărraş, condusă de profesorul şi cercetătorul Florentin Olteanu.

Iată mai jos participanţii:

– din România: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română, Bucureşti; Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Academia Română, Bucureşti; Institutul de Sociologie al Academiei Romane, Bucureşti; Institutul de Studii Bănăţene, Academia Română – Filiala Timişoara; Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu; Universitatea Bucureşti; Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Filiala Baia-Mare; Universitatea de Vest, Timişoara; Academia de Poliţie, Bucureşti; Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Departamentul de Ştiinţe Politice, Universitatea de Vest, Timişoara; Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice, Universitatea „Valahia” din Târgovişte; Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Ştiinţe Sociale, Universitatea din Bucureşti; Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu; Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea; Facultatea de Arhitectură, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti; Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti; Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti; Muzeul Brukenthal, Sibiu; Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău; Arhiva Sfântului Sinod, Patriarhia Română, Bucureşti; Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice şi Teologice Baptiste, Institutul Teologic Baptist, Bucureşti; Fundaţia Culturală „Negru Vodă”, Făgăraş; Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”.

– din străinătate: Universitatea „McGill”, Montreal, Canada; Universitatea din Glasgow, Marea Britanie; Academia de Ştiinţe Maghiară, Budapesta, Ungaria; Facultatea de Istorie, Universitatea Central Europeană, Budapesta, Ungaria;Facultatea de Filosofie, Universitatea „Adam Mickiewicz”, Poznań, Polonia; Universitatea „St. Cyril şi St. Methodius”, Veliko Turnovo, Bulgaria; Comitetul Memoriei Naţionale, Budapesta, Ungaria; Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete din Ungaria – ÁBTL, Budapesta, Ungaria; Institutul Memoriei Naţionale, Filiala Poznań; Institutul Memoriei Naţionale, Filiala Wrocław, Polonia; Filiala din Kardzali a Universităţii din Plovdiv, Bulgaria;Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe, Republica Moldova; Centrul de Cercetări Enciclopedice al Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan”, Institutul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Chişinău, Republica Moldova.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie