Şoferii care nu respectă codul rutier în timp ce se află în alt stat membru al Uniunii Europene nu vor mai putea scăpa de amendă. Parlamentul European a adoptat, ieri, o Directivă privind facilitarea schimbului transfrontalier de date legat de încălcarea normelor de circulaţie.
Raportorul spaniol Inés Ayala Sender a declarat că „Cetăţenii nu vor fi încântaţi să primească o notificare privind o infracţiune rutieră, dar trebuie să aprecieze că toată lumea va fi tratată egal în UE, indiferent unde este înregistrată maşina” .
Regulile privind schimbul transfrontalier de date guvernează modul în are statele membre ale Uniunii Europene schimbă între ele informaţii din registrele auto naţionale pentru a găsi şoferii pasibili de amenzi. Vor fi sancţionate: depăşirea vitezei, lipsa centurii de siguranţă, trecerea pe roşu, condusul sub influenţa alcoolului, condusul sub influenţa drogurilor, , folosirea unei benzi interzise şi utilizarea ilegală la volan a telefonului mobil sau a oricărui alt aparat de comunicare. Nu scapă nepedepsiţi nici motociclişti care nu poartă cască de protecţie.























