Start Bikeathon 5.0!

Cel mai mare eveniment sportiv de caritate din Țara Făgărașului se pregătește pentru startul celei de-a cincea ediții.

Companii, ONG-uri, persoane fizice, tineri si mai puțini tineri, își vor uni forțele pentru comunitate, la maratonul Bikeathon. Evenimentul se va desfășura anul acesta pe 9 iunie, iar înscrierile proiectelor au început deja. Termenul limită este 28 februarie 2018, iar acestea se fac AICI.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului așteaptă propuneri care pot acoperi domenii ca educația, sănătatea, sportul, ecologia, cultura dar și altele. În urma validării și a unei selecții făcute de către o comisie a fundației, proiectele vor fi publicate pe site.

Anul acesta, participanții pot concura în patru curse – 72 de kilometri, 46 de kilometri, 22 de kilometri sau de 10 kilometri. La fel ca în fiecare an, va fi organizată și o cursă pentru copii. Aceasta se va desfășura în jurul Cetății Făgăraș.

La ediția de anul trecut, peste 700 de bicicliști și 216 donatori au reușit să strângă fonduri de peste 68.000 de lei pentru 12 proiecte.

În urma competiției, Colegiul Național Doamna Stanca are un laborator de științe nou-nouț, iar secția de recuperare din cadrul Spitalului Municipal a fost dotată cu aparatură nouă.

Prima ediție „Bikeathon” s-a petrecut în 2014 și a crescut exponențial de la an la an, iar până acum au fost finanțate 52 de proiecte, 1.416 de persoane au făcut donații de 175.000 lei, 1.783 de bicicliști au pedalat 15.591 de kilometri și s-au implicat 323 de voluntari.

Cel mai tânăr concurent Bikeathon a avut 3 ani, iar cel mai vârstnic 69 de ani, astfel încât vârsta nu reprezintă un obstacol în regulamentul de înscriere al competiției.

Propunerea proiectelor: 29 ianuarie – 28 februarie 2018. Fiecare proiect validat trebuie să-și înscrie minim un biciclist în competiţie. Toate proiectele care vor atinge targetul de fundraising de 1.000 lei până la data de 1 mai 2018, se califică automat pentru a participa la evenimentul sportiv ”Bikeathon Țara Făgărașului” din 9 iunie 2018.

Florian Shaorma
Demgy
Victoria Federal IFN
Spalatoria GPC
Monumente funerare
Firma servicii renovare

Înscrierea bicicliștilor în cursă: 5 martie– 30 mai 2018 pe platforma bikeathon.fundatiactf.ro

Ei își aleg un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători (donatori) care împărtășesc aceeași dorință.

Înscrierea susținătorilor (donatorilor) care susţin biciclistul sau cauza preferată, contribuind cu o sumă fixă: 8 martie – 30 iunie 2018 pe site – bikeathon.fundatiactf.ro/inscriere-sustinatori/, sumă ce va fi apoi redirecționată către cauza pentru care se pedalează.

De asemenea, companiile pot alege să mobilizeze un număr cât mai mare de angajați să participe la cursele de la Bikeathon, donând o sumă de bani pentru fiecare dintre aceștia. Fiecare echipă de proiect și biciclist fundraiser îşi va dezvolta campanii de atragere de fonduri  pentru proiectul propus.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care identifică, promovează și finanțează inițiative și proiecte ale comunității făgărășene, contribuind astfel la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate și distribuite transparent prin intermediul burselor sau a granturilor.

În același timp, FCTF pune la dispoziția companiilor care doresc să se implice în comunitate, servicii de consultanță pentru identificarea domeniilor pe care acestea le pot susține și a mecanismelor prin care pot contribui la dezvoltarea comunității.

De la înființarea FCTF, în iunie 2013 și până acum, au fost oferiți 874.643 de lei, prin finanțări nerambursabile, pentru 324 de proiecte și 185 de burse.

Fundația  face parte din programul național de „Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.


Apreciază
Distribuie