Județul Brașov a fost oficial inclus, începând de joi, 5 iunie, pe harta unuia dintre cele mai ambițioase proiecte turistice și culturale din România: Via Transilvanica. Un nou traseu de peste 170 de kilometri, denumit Terra Borza Teutonica, conectează 18 localități din județ, printre care și mai multe din Țara Făgărașului, precum Mândra, Șercaia, Șinca și Șinca Nouă.
Noul tronson pornește din celebrul sat Viscri și ajunge până în inima Brașovului, traversând o zonă bogată în peisaje spectaculoase, tradiții vii și comunități cu istorie. Traseul poate fi parcurs la pas, cu bicicleta sau călare și este gândit astfel încât să nu afecteze proprietățile private sau publice ale localităților traversate.
Inițiativa aparține Asociației Tășuleasa Social, cunoscută pentru proiectele sale dedicate dezvoltării durabile, și a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean Brașov, al primăriilor implicate și al mai multor parteneri din mediul privat și asociativ.

Pentru Țara Făgărașului, această includere reprezintă o oportunitate majoră de dezvoltare a turismului rural, de promovare a patrimoniului local și de consolidare a unei identități culturale autentice. Traseul promite să atragă drumeți din toată țara și din străinătate, care vor putea descoperi farmecul regiunii pas cu pas, pedală cu pedală sau în pas de cal.






























