Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - decembrie
Acasă Social TRADIȚII POPULARE de 9 martie, ziua celor 40 de Sfinți Mucenici

TRADIȚII POPULARE de 9 martie, ziua celor 40 de Sfinți Mucenici

Pe data de 9 martie sunt pomeniţi în calendarul ortodox Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia.Ziua de Măcinici este socotită în calendarul popular începutul Anului Agrar, celebrat la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor.

Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou:

prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi);
beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin;
deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Măcinici prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp;

purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apa sfinţită; protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea lor cu cenuşă provenită de la focurile de Măcinici;
bătutul pământului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la focurile de Măcinici; observaţii şi promisiuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici; credinţa că este un timp extrem de favorabil prinderii vrăjilor şi farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); tăierea primelor corzi de viţă de vie ş.a.

Stand-up Diplomacy Tour
Reno Depo
Monumente funerare
La doi pasi
Rahe Invest
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Florian Shaorma
Amanet King Onix
UID Fagaras

Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscenţă a sărbătorilor bahice ale antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă.

Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moşi, Sfinţi, Sfinţişori, Mucenici ş.a.

În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Dacă pământul este îngheţat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume şi oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheaţă, toamna va pica bruma devreme şi din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semne repede. De asemenea, se crede că aşa cum va fi timpul în ziua de Măcinici va fi toată primăvara.

Credinţa că începutul simbolic al activităţilor economice la Anul Nou aduce spor şi belşug era foarte puternică, în ziua de 9 martie era scos plugul în ţarină şi se trăgea prima brazdă. Ieşirea cu plugul în moşie avea valoare de simbol, întrucât din acel moment începea anul agrar. (sursa Libertatea.ro)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Stand-up Diplomacy Tour
UID Fagaras
Rahe Invest
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Reno Depo
Mobila SH
Amanet King Onix
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.