Tradiţiile multiculturale, promovate la Jibert

Folclorul şi obiceiurile din comuna Jibert vor fi evidenţiate în mod special în următoarea perioadă. Prin proiectul „Reînnoirea tradițiilor multiculturale etnice din comuna Jibert“, finanţat de Consiliul Judeţean Braşov, până la finalul anului vor avea loc mai multe evenimente de promovare a tradiţiilor din satele Dacia, Grânari, Jibert, Lovnic și Văleni.

Prima manifestare în acest sens este „Festivalul tradiţiilor multiculturale”, care se va desfăşura duminică, 11 septembrie 2016. Ansambluri de dansuri tradiţionale româneşti, săseşti, maghiare şi rome precum şi artişti de muzică populară din zonă vor evolua pe scena din curea şcolii Jibert, începând cu ora 15. Printre invitaţii de marcă se numără Ionuţ Langa (fiu al satului Jibert) şi preotul Cristian Pomohaci.

Tot în cadrul proiectului de promovare a multiculturalităţii etnice sunt incluse şi:

Primaria Soars - Pasti 2024
Florian Shaorma - Pasti
Royall Security
Demgy
  • înfiinţarea unui grup artistic în cadrul şcolii (copiii vor învăţa dansuri populare și să cânte la instrumente) şi organizarea unui spectacol artistic în luna decembrie;
  • efectuarea unei cercetări etnografice privind tradiția și istoria cetelor de feciori;
  • „Strânsul cetelor de feciori“, la Căminul cultural din localitate;
  • organizarea unei tabere de olărit și pictură pe sticlă pentru copii;

Proiectul „Reînnoirea tradițiilor multiculturale etnice din comuna Jibert“ este în valoare de 65.000 de lei, este finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de comuna Jibert.

Perioada de implementare este septembrie – decembrie 2016.


Apreciază
Distribuie