O explozie foarte puternică a avut loc într-un bloc de pe Calea Rahovei din București. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, 20 au fost rănite, iar pagubele materiale sunt numeroase. Blocul va fi, cel mai probabil, demolat.
Explozia din dimineața de vineri, 17 octombrie, a fost anunțată la ora 09.08 la numărul unic de urgență 112 și nu a fost urmată de incendiu, a declarat Raed Arafat, șeful DSU. Dezastrul a pornit dintr-un apartament situat la etajul 5 al unui bloc cu 8 etaje.
Cauza probabilă a dezastrului este o acumulare de gaze.
Primele forțe de intervenție au ajuns la fața locului la ora 09.15, iar după trei minute a fost activat planul roșu de intervenție.
„Explozia a afectat întregul imobil, fiind înregistrate pagube semnificative la apartamentele situate între etajele 1 și 5, precum și la scările învecinate, Liceul Dimitrie Bolitineanu – aflat în imediata vecinătate a blocului în care s-a produs explozia – și alte imobile din zona respectivă”, a spus Raed Arafat.
În urma exploziei, trei persoane și-au pierdut viața, între care și o tânără de 24 de ani, însărcinată. Trupul ei a fost descoperit sub o placă uriașă de beton.
Au fost evacuați 700 de elevi și 400 de persoane din cadrul liceului din apropiere. Instituția de învățământ a fost închisă până la finalizarea unei expertize amănunțite deoarece un stâlp de susținere este afectat. Timp de o săptămână, elevii vor face cursuri online.
Reprezentații Inspectoratului de stat în construcții au hotărât că blocul prezintă risc de prăbușire, astfel că cel puțin 500 de persoane nu vor mai putea intra în locuințele personale.
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, a declarat că 2,9 mil. lei au fost alocate, în primă fază, pentru acoperirea nevoilor urgente și nicio persoană nu va rămâne pe străzi:
„Vom caza pe toată lumea în hoteluri în acest final de săptămână (…), începând de luni, vom pune la dispoziție locuințe proprii din fondul municipiului București și a sectoarelor municipale.”
Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că două dintre stațiile seismice instalate pe teritoriul Bucureștiului au detectat și înregistrat explozia puternică din cartierul Rahova. Energia exploziei a fost estimată ca fiind similară cu cea generată de un cutremur de magnitudine locală 1,2 Ml.
La fața locului au fost mobilizați 300 de pompieri și 76 de mijloace de intervenție, 14 ambulanțe cu echipaje, 72 de polițiști cu 31 de mijloace de intervenție și 125 de jandarmi cu 29 de autovehicule.
Echipele de salvare care continuă căutările sunt formate din specialiști și câini antrenați în găsirea victimelor sub dărâmături.























