Trei persoane au fost reținute de polițiști, joi, în urma unui scandal izbucnit în plină zi pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Făgăraș. Incidentul a avut loc joi, pe 20 noiembrie, în jurul orei 14.00.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 27 de ani, din comuna Recea, aflat pe o alee pietonală, ar fi fost abordat de fratele său, în vârstă de 23 de ani, și de partenerea acestuia, o tânără de 20 de ani. Potrivit anchetatorilor, între cei trei ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat rapid în agresiuni fizice.
În timpul altercației, cei doi frați s-ar fi lovit reciproc, iar bărbatul de 27 de ani ar fi provocat distrugeri autoturismului fratelui său, parcat în apropiere.
Cele trei persoane implicate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Făgăraș. În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea lor pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru infracțiunile de violență în familie, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. La finalizarea anchetei urmează să fie dispuse măsurile legale.
Poliția Brașov transmite că va interveni cu fermitate în toate cazurile de manifestări violente semnalate în spațiul public și că astfel de comportamente nu vor fi tolerate.



























