Star FM - TOP Header
Clarfon - decembrie
Clarfon
Acasă Or. Victoria Turişti mulţi pe traseele montane

Turişti mulţi pe traseele montane

       Pe raza de acţiune a echipei de salvamontişti din zona Valea Sâmbetei turiştii sunt din ce în ce mai mulţi, dată fiind vremea caldă şi însorită din ultima perioadă. Radu Bunea, coordonatorul echipei Salvamont Victoria, spune că turiştii care au luat cu asalt zonele de pe Valea Sâmbetei, sunt şi străini, dar şi români. În general turiştii din zona cuprinsă între Cabana Podragu şi până pe Valea Sebeşului şi spre Vârful Comisului sunt tineri, au aproximativ 16-17 ani până spre 30 de ani. Sunt şi excepţii, când mai urcă şi grupuri de străini cu vârste de până la 50 de ani, explică Radu Bunea.
Salvamontiştii sunt de părere că străinii sunt disciplinaţi şi bine echipaţi. Coordonatorul echipei de la Salvamont Victoria spune că în schimb turiştii tineri, mai ales cei români, reprezintă o problemă din cauza nerespectării regulilor montane. Ar fi bine ca toţi cei care vin pe munte să se informeze corect despre trasee, să vină pe munte doar cu strictul necesar, neapărat o lanternă şi o pelerină de ploaie, pantaloni lungi şi ghete deasupra gleznei, spune şeful Salvamont Victoria.

Amanet King Onix
Targ de brazi
Reno Depo
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
La doi pasi
Florian Shaorma
Mobila SH
Rahe Invest
Monumente funerare

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Targ de brazi
Rahe Invest
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Mobila SH
UID Fagaras
Reno Depo
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.