Clarfon - oferta iunie 2026
Star FM - TOP Header
Clarfon - testare iunie 2026
Acasă Știrea zilei ULTIMA ORĂ: Se amână proba la matematică și istorie de la Bacalaureat, din cauza caniculei
,

ULTIMA ORĂ: Se amână proba la matematică și istorie de la Bacalaureat, din cauza caniculei

Ministerul Educației a decis, luni, modificarea calendarului examenului național de Bacalaureat 2026, prima sesiune. Proba scrisă obligatorie a profilului, la matematică sau istorie, programată inițial pentru marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Decizia fără precent a fost aprobată prin ordin de ministru, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru ziua de 30 iunie un cod roșu de caniculă, valabil în intervalul 29 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură va afecta Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei. Sunt așteptate temperaturi maxime extreme, cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind prognozate în Banat și Crișana, unde pot fi atinse niveluri comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie.

ANM avertizează că disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor fi tropicale, cu minime situate în general între 17 și 25 de grade Celsius.

Ministerul Educației precizează că măsura urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții adecvate de desfășurare a probei scrise.

Instituția subliniază că modificarea vizează exclusiv proba la matematică și istorie, toate celelalte date din calendarul Bacalaureatului 2026 rămânând neschimbate. Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Demgy - reglor
Folk pe deal
Florian Shaorma
Mobila SH
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Reno Depo